Sfinții Martiri Brâncoveni – Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache – sunt prăznuiţi pe 16 august. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită „de la București”, în anul 1688. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școală de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici și mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din București, unde odihnesc sfintele sale moaște. Pentru că a refuzat să se lepede de la credință creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache. Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășițele domnitorului și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, fără nicio pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint. Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sărbătoriți pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.