N.D.

Între 19 și 28 august, pe domeniul Cantacuzino Florești va avea loc un eveniment inedit, respectiv prima “Școală de Vară de restaurare peisageră din România”.
Potrivit organizatorilor, Școala de Vară „În Florești” va aduce laolaltă studenți și tineri profesioniști din România și de peste hotare care activează în domenii precum peisagistică, arhitectură, patrimoniu cultural, istorie și arte vizuale sau care sunt interesați de subiectul patrimoniului cultural, la modul general, și de grădinile istorice în mod special.
Împreună cu experți europeni de renume și cu specialiști români care activează în domeniul patrimoniului cultural și al grădinilor istorice, în cadrul acestui eveniment vor avea loc discuţii despre tehnici de restaurare peisageră, managementul vegetației istorice, artele vizuale ca mijloc de valorificare a peisajelor culturale etc.
La acest eviment a fost anunţată şi prezenţa a doi invitaţi speciali – arh. Maria Aubock şi arh. Janos Karasz – restauratorii grădinilor palatelor Schonbrunn şi Belvedere de la Viena.
Şcoala de vară menţionată are loc în contextul în care acest eveniment este înscris în Programul multianual «Şcoala de vară Arche», iar Domeniul Cantacuzino Floreşti este înscris în programul european „Rendez-vous aux jardins 2019” .