F. T.

Ieri după-amiază, polițiștii prahoveni, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, efectuau cercetări într-un dosar penal care avea ca obiect comiterea infracțiunilor de agresiune sexulă și amenințare.
Contextul în care oamenii legii au demarat ancheta a fost prezentat de către reprezentanțiii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova prin următorul comunicat de presă: “Astăzi, 08.08.2019, am fost sesizați (…) de către un bărbat din orașul Boldești-Scăeni despre faptul că, în jurul orelor 12:00, fiica sa minoră ar fi fost agresată de către vecinul lor, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cu același domiciliu. În urma verificărilor efectuate până în acest moment (după-amiaza zilei de ieri – n.n.) a rezultat faptul că bănuitul ar fi pipăit-o pe fetița de 11 ani, iar anterior acesta ar fi pus-o pe copilă să se dezbrace, fotografiind-o în astfel de ipostaze și amenințând-o cu scopul de a nu spune nimic”.