F.T.

Miercuri, 25 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat patru percheziții pe raza municipiului Ploiești și a orașului Plopeni, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt de și din auto, de pe raza municipiului Ploiești.
Motivul descinderilor este explicat de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova prin faptul că “din cercetări a rezultat că, în lunile august-septembrie 2019, persoanele bănuite ar fi sustras pe timp de noapte, mai multe bunuri din autoturismele parcate pe raza municipiului, precum bani, carduri bancare, combustibil. Totodată, au furat şi un autovehicul”.
În urma descinderilor, au fost conduse la audiereri trei persoane, iar anchetatorii vor stabili măsurile care se impun: continuarea cercetărilor cu suspecţii în stare de libertate sau de reţinere preventivă.