N.D.

Între cei aproape 100 de kilometri de drumuri care au intrat anul acesta în programul de asfaltare derulat de Consiliul Judeţean Prahova s-au aflat şi 4 kilometri ai DJ155, care leagă comuna Păuleşti de DN1. Decizia includerii acestui tronson în programul menţionat, realizat cu fonduri de la bugetul administraţiei judeţene, a fost mai mult decât apreciată de către Primăria Păuleşti şi locuitorii comunei, având în vedere faptul că, anterior, acest drum era plin de gropi, cu denivelări cauzate de traficul greu. Dar, cel mai important lucru, drumul judeţean 155 a fost lărgit de la o lăţime de 5 sau 5,5 metri la 6,5 metri, astfel încât, acum, nu mai există riscul apariţiei de ambuteiaje sau probleme în derularea traficului cauzate de existenţa unui drum îngust. Drumul judeţean 155 pleacă din dreptul unităţii militare, străbate pădurea Păuleşti şi iese direct în DN1. Nu în ultimul rând, s-a turnat şi covor asfaltic nou, astfel că s-au îmbunătăţit considerabil condiţiile de drum pe acest tronson.
După cum a anunţat recent Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, programul de turnare covoare asfaltice pe 97 km de drumuri județene este realizat în proporţie de 80%, respectându-se, conform verificărilor făcute în teren, graficul stabilit iniţial. Una dintre priorităţile fixate pentru 2019 în privinţa lucrărilor de așternere de îmbrăcăminți asfaltice pe drumurile județene a vizat refacerea acelora care trenau de mult timp şi care puneau în pericol siguranţa şoferilor, modernizarea infrastructurii rutiere, în beneficiul siguranţei şi accesului confortabil al tuturor participanţilor la traficul auto, reprezentând una dintre prioritățile Consiliului Județean Prahova. Lucrările s-au realizat pe etape, drumul judeţean 155 făcând parte din lotul IV.