Giorgiana Radu, AM Press

Toamna și-a așternut primele oglindiri într-un tablou splendid pictat în cuvinte, flori, oameni. În cea de-a patra zi a lui septembrie, la Ploiești, într-un spațiu primitor al Clubului Luiza Radulescu - Lucian AvramescuLaguna, s-a desfășurat o dublă lansare. Cartea Luizei Rădulescu Pintilie, redactor coordonator al ziarului Prahova, „Cuvinte din mașina de scris a inimii” și produsul arhitectonic floral, concept unic în România, al „Școlii De Flori” din Lipănești, „copilul” de patru ani al inimoasei Ileana Militaru, au prilejuit un eveniment-spectacol, în care cuvintele, florile și muzica bună s-au completat și au „complotat” spre bucuria auditoriului select.
Moderatorul Cristina Petre, inspectorul județului Prahova pentru activitatea extrașcolară și educația permanentă, a pus cu îndreptățire desfășurarea acestor lansări sub pecetea unei „întâlniri de suflet cu oameni dragi”. Cuvântările rostite de invitații Luizei Rădulescu Pintilie au fost armonios întrerupte de acordurile pariziene ale acordeonistului Emy Drăgoi, cel care a primit și distincția de „Artistul anului” în Franța, acompaniat la vioară de talentatele sale fiice, Bianca și Alessia Drăgoi, de 15 și 11 ani, ambele eleve ale Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.

lansare carte Luiza Radulescu„Cartea este excelentă, scrisă cu multă sensibilitate”, a spus poetul Lucian Avramescu, adăugând că autoarea „scrie de parcă ar mângâia cuvintele”, „având talentul de a catifela scriitura”. De asemenea, scriitorul a vorbit și despre profesia de jurnalist a Luizei Rădulescu Pintilie: „Este o ziaristă foarte specială, oarecum despărțită de agresivitatea ziaristică a celorlalți. Se încăpățânează să culeagă lucrurile frumoase, pe care din păcate le găsim azi tot mai rar”.
În termeni laudativi a cuvântat Dumitru Cârstea, directorul ziarului Prahova: „Am urmărit evoluția jurnalistică a Luizei, din prima zi de când a terminat facultatea la București și până la momentul acesta. Luiza Rădulescu s-a dedicat cu statornicie meseriei de ziarist, când mulți colegi de-ai săi s-au metamorfozat în purtători de cuvânt sau alte meserii politice”. Despre „Cuvinte din mașina de scris a inimii”, Dumitru Cârstea a spus că „este o carte care aduce o mângâiere cititorilor, care arată lumea într-o lumină mai bună, care determină să vezi și să iubești frumosul”. Cu experiența celor 30 de ani de muncă ziaristică, Luiza Rădulescu Pintilie a vorbit despre jurnalismul adevărat, despre deontologie, despre declinul acestei profesii pe care ea o iubește și o practică așa cum, astăzi, puțini o știu face: „Am luat din fiecare loc, de la fiecare om ceva. La ziarul Prahova am avut libertatea să-mi aleg cuvintele cu care să scriu. Nu știu dacă tot ceea ce fac e bine sau rău, pot doar să spun că e cu bună credință”.
Despre cartea sa, autoarea spune că este despre cuvinte: „Eu cred în puterea cuvintelor. Cartea este despre cuvinte. Când am scris, am scris pentru dumneavoastră”. Cartea a fost sprijinită în drumul spre cititor – a spus autoarea – de doamna Martha Maria Mocanu, director general al firmei BES România – şi coordonator zonal al Rotary International, ceea ce readuce în contemporaneitate ideea de mecena, de sponsor al cărții, de oameni apropiați încă de travaliul creator.
Jurnalista-scriitoare a fost, ca întotdeauna, sprijinită sufletește de familia ei, prezentă până la cel mai mic vlăstar care face un an în curând, o fetiță fără spaima mulțimii și a microfonului.
Ileana Militaru, fondatoarea „Școlii De Flori” din Lipănești – Prahova, a prezentat la rândul său o altfel de carte. O carte a măiestriei ideilor estetice, venită din dorința de a îmbogăți, practic și vizual, un dar floral pe care-l facem adesea și-l primim uneori. Este vorba de ambalajul-suport pentru orhidee, un concept artistic al „Școlii De Flori”.
„Sunt foarte mândră de copilul meu, „Școala De Flori”. Nu suntem doar iubitori și mânuitori de flori, care alegem să facem un bussines, ci facem și puțină educație”, a spus Ileana Militaru, adăugând că o bună parte din proiectele instituției cu suflet sunt posibile cu sprijinul financiar al florăriilor Siati, pe care le gospodărește. Întâlnirea din municipiul capitală de județ s-a desfășurat sub asediul emoției, al artei și al culturii. Autoarea cărții a dat autografe din belșug, ceea ce înseamnă că oamenii nu s-au despărțit cu totul de biblioteca din casă, iar autoarea ultimului copil conceput de ”Școala De Flori”, Ileana Militaru, a îmbogățit fiecare invitat cu darul său floral, căruia poetul Lucian Avramescu îi prevede, prin forța simplității expresive, o carieră europeană și internațională bogată.