N.D.
Conducerea Teatrului “Toma Caragiu” a anunţat că, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru care va avea loc la Ploieşti la începutul lunii viitoare, unul dintre spectacole se va desfăşura într-un loc şi un cadru neobişnuite. Astfel, deşi, iniţial, directorul instituţiei de cultură anunţase că la una dintre piese vor fi spectatori călătorii aflaţi într-un tramvai sau un troleibuz, în funcţie de opţiunea regizorului, până la urmă, s-a ales altă variantă. Concret, pe 10 noiembrie, de la ora 14.00 și de la ora 16.00, publicul este invitat să ocupe locurile de data aceasta în autocarul Teatrului „Toma Caragiu”, aflat în parcarea din spatele instituţiei, pentru o excursie inedită: spectacolul itinerant „S-a întâmplat într-o joi”, de Elise Wilk, regia Eugen Gyemant, al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Traseul include o parte din Drumul Vinului – localităţile Urlați, Mizil, Ceptura – iar timp de o oră și 20 de minute, publicul din autocar va asista la întâlnirea întâmplătoare a opt oameni cărora li s-a schimbat viața în aceeași zi considerată ciudată. S-a menţionat că va fi vorba despre un spectacol incitant, despre coincidențe bizare, singurătate, imaginație și universurile care se ascund în oamenii din jurul nostru.