Luiza Rădulescu Pintilie
Frumoasă descrierea care spune că portul popular românesc este un fel de „templu la purtător” al identităţii naţionale, care înveşmântează nu numai istoria acestui neam, ci şi fiinţa şi sufletul fiecăruia dintre aceia care îl însufleţesc! Frumoasă şi, mai ales, de mare folos, strădania Asociaţiei „Împreună pentru Aluniş” de a transmite celor mai tinere 
generaţii ale aşezării dragostea faţă de ia românească, de costumul tradiţional purtat de străbunii şi bunicii lor, de a le înţelege semnificaţia, de a dobândi, la rându-le, dorinţa şi bucuria de a le purta şi de a nu le lăsa să-şi piardă înţelesurile de autenticitate, originalitate şi românism. Iar proiectul „Când iubirea de ţară poartă, cu mândrie, ie românească” promovat de asociaţia amintită exact dintr-o asemenea strădanie şi-a tras seva, deloc întâmplător fiind declarat câştigător ( ocupând locul IV din cele 11 proiecte înscrise şi 7 considerate eligibile) , în cadrul domeniului Cultură-Învăţământ, al Concursului de proiecte organizat de către Consiliul Judeţean Prahova în vederea acordării de fonduri nerambursabile, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Contractul finanţării în valoare de 25.000 lei a fost semnat în luna iulie a acestui an, iar coordonatoarea proiectului, prof.Maria Dumitru, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Costescu” din Aluniş ne mărturisea că a avut emoţii şi atunci când a înscris proiectul în concurs , dar şi apoi când acesta a prins viaţă, cu fiecare acţiune care nu a rămas scrisă pe o foaie de hârtie, ci s-a înscris, aşa c
um şi-a dorit, şi pe paginile sufleteşti ale copiilor aflaţi încă pe băncile şcolii, ale bunicilor şi părinţilor lor, ale întregii comunităţi dintr-o aşezare care are tradiţii şi obiceiuri frumoase şi ar fi fost păcat să nu fie puse în valoare şi duse mai departe. Şi dacă prin casele localnicilor se vor mai fi păstrând sau nu, prin lăzi de zestre de odinioară, vechi costume populare, în „averea” de patrimoniu şi spirit românesc creată prin acest proiect şi-au găsit deja locul 40 de costume populare tradiţionale ( câte douăzeci pentru fete şi băieţi, pe categorii de vârstă), realizate cu migală şi arta cunoscută în întreaga lume de artizani de la Breaza. Şi îmbrăcaţi în straie populare autentice sunt nu numai mândri şi frumoşi copiii din Aluniş, dar „templele la purtător” pe care le însufleţesc cu candoarea şi bucuria vârstei lor devin tot atâtea „zidiri” ale sufletului şi conştiinţei româneşti, înrădăcinate de timpuriu, spre a creşte deodată cu ei! Şi nu e deloc puţin lucru să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat o ie românească, aşa cum o lucrau
bunicile lor, cu acul ori în războiul de ţesut, într-un timp în care ei văd în mai toate magazinele, în pieţe sau prin târguri, ii peste ii, aduse din China, India sau Taiwan! Şi iar nu e puţin lucru ca prin copiii constituiţi în ansamblurile „Alunelul” şi „Muguraşi de Aluniş” să fie duşi mai departe paşii de horă, de sârbă sau ai altor dansuri populare exact aşa cum le-au jucat, secole de-a rândul, înaintaşii lor. Pe 5 octombrie, cu prilejul „Zilei Mondiale a Educaţiei”, în cadrul schimbului de experienţă organizat de şcoala din Aluniş cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Vălenii de Munte, cunoaşterea şi promovarea tradiţiilor au avut locul lor, iar lecţia despre iubirea de ţară, despre patriotism şi românism nu a mai rămas doar în cărţile de istorie, ci a devenit o lecţie „ pe viu”, învăţată de fiecare copil îmbrăcat în costum popular, care a dansat, a cântat şi a simţit româneşte pe scena unui cămin cultural care trebuie să fie centrul de spiritualitate al unei aşezări şi chiar are şanse să fie dacă sunt apropiaţi de el copiii şi tinerii de acum, supuşi atâtor tentaţii. Iar acesta este încă un argument pentru care merită apreciat proiectul Asociaţiei „Împreună pentru Aluniş”(preşedinte Doru Constantin Dumitru), acela că a reuşit să transmită învăţături despre tradiţii, obiceiuri, port popular, mândria de a fi român vorbindu-le unor copii nu din cărţi, ci îmbrăcându-i aşa cum se îmbrăcau străbunii lor, învăţându-i să joace cum jucau ei în bătătura casei ori la hora satului, arătându-le ce înseamnă folclorul adevărat, nu cel actualizat după „moda” de astăzi , ori hulit şi considerat învechit şi depăşit ! Iar dacă peste 200 de copii, din 10 şcoli din Aluniş, Bertea, Ştefeşti, Vărbilău, Vâlcăneşti, Plopeni, Slănic, Vălenii de Munte, Măneciu Pământeni, Măneciu Ungureni, participanţi la Concursul Judeţean „Când iubirea de ţară poartă, cu mândrie, ie românească” găzduit de acelaşi cămin cultural din Aluniş au fost răsplătiţi, ore în şir, de ropotele de aplauze ale unei săli arhipline, în care se aflau părinţii şi bunicii lor, impresionaţi de dansatorii, soliştii şi grupurile vocale care au adus pe scenă momente de folclor autentic, întâlniri la şezătoare cum se petreceau, în fiecare toamnă, prin satele româneşti, devine şi mai clar că un asemenea proiect are toată îndreptăţirea să fie considerat o reuşită, iar finanţarea lui – o decizie mai mult decât de apreciat. Peste ani, cei care vor răsfoi paginile revistei „Foaie de Aluniş” – iniţiată de aceeaşi entuziastă şi implicată coordonatoare a proiectului, prof.Maria Dumitru – vor găsi consemnate impresii „la cald” despre un festival care sperăm să devină unul de tradiţie locală, dar să se şi alăture altor concursuri şi festivaluri organizate în ţară, pe scenele cărora ansamblurile folclorice ale copiilor din Aluniş au ce arăta.
…În „satul” mare ridicat, în mijlocul capitalei României, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a fost dusă, cu ani în urmă, şi o casă tradiţională din Aluniş, cea în care , transformată în salon de dans, în tinereţea lor, au jucat bunicii şi străbunicii copiilor care învaţă azi că nu trebuie să-şi strige în gura mare iubirea de ţară, ci e de ajuns să îmbrace cu respect, cu mândrie, cu bucurie, o ie românească autentică. Într-o ie cusută cu flori, cu râuri al vieţii, cu stele şi frunze, cu creste de munţi şi spice de grâu sunt înscrise istoria, legendele, poveştile, tradiţiile şi viaţa neamului românesc. Iar „lecţia” aceasta – pe care a predat-o atât de înălţător ceea ce s-a dovedit a fi mai mult decât un proiect cultural- nu trebuie uitată niciodată! Şi avem deplina convingere că aşa şi va fi!
