George Marin
Dând crezare declarațiilor ante belum ale rapidiștilor, ne-am așteptat la o avalanșă de atacuri vișinii asupra buturilor ploieștene. De aceea razele noastre X s-au îndreptat spre portarul Avram, la concurență cu fundașul Olaru (cu o evoluție bună în această partidă contra Rapidului). L-am ales totuși pe primul.
Ce ați crede dumneavoastră despre evoluția lui Avram dacă referitor la numărul mingilor jucate de el vă dăm cifrele seci? Iată-le: două centrări ușoare blocate fără probleme (ambele în primul mitan), trei ieșiri eficiente din poartă, prima blocând pătrunderea lui Labeau în careu (minutul 12), a doua degajând de la 25 de metri o angajare frontală potențial periculoasă (minutul 36) și a treia blocând prin plonjon la firul ierbii, pe la 12-13 metri de buturi, pătrunderea spre poartă a lui Sefer, angajat prin gaură, printre Olaru și Bărboianu (minutul 47). A mai blocat, cu siguranță, un șut pe jos tras de pe 25 de metri (minutul 77). Au mai fost niște mingi rătăcite ajunse la el din partea adversarilor și câteva din partea coechipierilor (7). Nu am socotit repunerile în joc după aut de poartă și loviturile libere bătute din preajma propriului careu, nici acelea prea multe. Așadar, ce ați crede? Că totul a fost în regulă, nu-i așa? Da, a fost în regulă până aici, pentru că lupta, una surdă, s-a dus la mijlocul terenului, și pentru că Avram a fost ajutat atât de propria apărare, cât și, trebuie să o recunoaștem, de impotența ofensivă a giuleștenilor.
Ei bine, cele două entități menționate mai sus, apărarea noastră și atacul gazdelor, l-au contrazis pe Shakespeare, care ne-a lăsat scris că totul e bine când se termină cu bine. Cornerul din minutul 80 părea unul ca toate celelalte câteva de mai înainte, respinse lejer de apărarea petrolistă. Ei bine, la acest din urmă corner, fundașul rapidist Manole s-a ridicat peste Mihăescu, profitând și de diferența de gabarit (apropo, cum or fi fost stabilite perechile la marcaj?), și a trimis balonul cu capul în poartă. Avram, căci el ne interesa, s-a plasat în mijlocul careului mic, cam la doi-trei metri de poartă. Cum a pornit mingea de la colțul terenului, Avram a schițat un pas ca și cum ar fi vrut să iasă la centrare, apoi și-a dat seama (greșim, oare?) că nu ar avea șanse 100% să captureze balonul. Lovitura de cap, venită cam de pe la 7 metri, l-a prins pe retragere, plonjând cu un decalaj de fracțiuni de secundă din această cauză. Dacă lovitura este efectuată bine din acea poziție, tare și precis, ea este fatală pentru portar. Și această lovitură a lui Manole a fost fatală!
Acum, rămâne întrebarea: să fi fost mai bine pentru Avram, și, implicit, pentru echipă, să fi ieșit să încerce să prindă sau să respingă centrarea? Să fi fost mai bine să pândească încă de la bun început pe linia porții? A fi sau a nu fi?! Ah, și Shakespeare ăsta, câte a mai zis…
