F.T.
La sfârşitul săptămânii trecute, polițiști ai Secției nr. 1 Ploiești au organizat o razie în zona Pieței Halele Centrale, pentru prevenirea şi combaterea activităților ilegale de comerț, precum și a fenomenelor cu impact stradal (cerșetorie, furturi din buzunare și din autovehicule, tâlhării etc.).
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, în marja acţiunii “au fost controlate 23 de autovehicule, verificați 54 de agenți economici, legitimate 119 persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.710 lei”.
Totodată, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “comercializare de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, confiscând bunurile respective, în valoare de 21.150 de lei.