N. D.

La sfârşitul acestei săptămâni, promotori şi manageri ai festivalurilor şi concertelor de jazz organizate de-a lungul timpului în România îşi vor da întâlnire la Ploieşti. Manifestarea este inclusă în calendarul acţiunilor de promovare a Ploieşti Jazz Festival, eveniment organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi sub auspiciile Familiei Regale a României. Evenimentul va avea loc mâine , la ora 18.00, pentru a trece în revistă cele mai importante momente ale evoluţiei acestui gen muzical în România, în faţa publicului în Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii, urmând să se afle: Zoltan Boros, pianist, participant alături de trupa sa la primul festival de jazz organizat în România, care avut loc la Ploieşti în anul 1969; Florian Lungu, muzicolog, prezentator de jazz, realizator de emisiuni la radio si televiziune, compozitor de teme de jazz; Alexandru Şipa, promoter, comentator de jazz; Lucian Sabados – director al Festivalului de Jazz „Ploieşti Hot Jazz Summit” în perioada 2006 – 2013;Hilarius Johannes Konstantin Schmidt – fondatorul, producătorul şi directorul artistic al Sibiu Jazz Festival; Doru Ionescu – realizator TVR, autorul volumului „Vocile jazz-ului românesc”, lucrare care va fi lansată în cadrul acestui eveniment; Membrii ai Clubului de Jazz 1968. În încheiere, va avea loc şi un concert susţinut de Ploieşti Jazz Trio, trupă a filarmonicii ploieştene, compusă din Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas şi Laurenţiu Ştefan – tobe, intrarea la acest eveniment fiind liberă.
Reamintim că ediţia 2019 a Festivalului de Jazz de la Ploieşti – care va avea loc în perioada 20-24 noiembrie – se va organiza sub semnul jubileului, având în vedere că anul acesta se împlinesc 50 de ani de când în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova a avut loc prima manifestare de acest gen organizată în România.