Luiza Rădulescu Pintilie
„Orice poveste începe undeva”, e avertizat spectatorul încă de la începutul filmului românesc „Între chin şi amin”, iar zguduitoarea poveste adevărată transpusă cinematografic de regizorul Toma Enache începe într-un loc şi într-un moment terifiante, definite prin ceea ce se cheamă „experimentul Piteşti”, al reeducării, la începutul anilor 50, prin tortură fizică şi psihică şi al renegării credinţei creştine. În plin turneu de promovare a unei pelicule cinematografice care a atras atenţia încă de la lansare, prin curajul temei alese- o pagină a istoriei naţionale mai puţin cunoscută şi prin forţa mijloacelor de a o reda, în întreg tragismul său, pe marele ecran, filmul a fost prezentat în urmă cu câteva zile şi la Ploieşti, în cadrul unei proiecţii care a reuşit să fie ceea ce se cheamă un eveniment. În primul rând un eveniment prilejuit de un film care merită şi trebuie văzut, chiar dacă – recunosc – există şi imagini atât de puternice, atât de dure, atât de răscolitoare, încât sunt aproape imposibil de urmărit, regizorul însuşi recunoscând public de altfel că admite că nu le va fi uşor celor foarte sensibili. Dar dacă unul dintre supravieţuitorii „iadului” de la Piteşti, care a văzut filmul, a spus, după cum am citit undeva, că adevărul-adevărat a fost încă şi mai dur de atât, atunci convingerea mea rămâne aceea că filmul trebuie să ajungă sub câte mai multe priviri şi înaintea cât mai multor conştiinţe-mai ales ale tinerei generaţii! Fiindcă filmul are şi puterea unui omagiu adus memoriei miilor de deţinuţi torturaţi, şi pe aceea a unui manifest proclamat chiar de unul dintre cei care şi-au găsit sfârşitul: ”Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi”, dar şi pe aceea a unui avertisment asupra suferinţelor inimaginabile care au existat şi nu trebuie să se mai repete, cuprins în ultimele replici ale filmului: ”unii vor crede că e ficţiune”.
Interesant a fost pentru public să-i întâlnească apoi pe regizorul Toma Enache, pe membri ai echipei de actori, „coborâţi” de pe ecran – Constantin Cotimanis, Kira Hagi, Dragoş Stoica, Laurenţiu Stan,Kim Ciobanu, Cezara Dafinescu, pe cea care a realizat make-up-ul şi efectele speciale – Florina Mărcuţa. Şi când o tânără actriţă precum Kira Hagi mărturiseşte emoţionată că a interpretat rolul cu gândul la bunicii săi, atunci veridicitatea capătă încă un atuu de forţă şi de credibilitate. Personal, am fost impresionată de metafora câmpului plin de macii roşii şi de acordurile ce au prefigurat partitura finală a „Odei lui Dumnezeu” aşezate cu fineţe regizorală, pe parcursul celor aproape două ore ale filmului, exact la limita la care, aflat în scaunul de spectator, aveai convingerea că nu mai poţi privi, că îşi 
este imposibil să treci dincolo de tot ceea ce ai văzut şi ai simţit deja. De aceea, repet: filmul trebuie văzut de cei care vor să afle, să ştie şi să nu uite !
Şi de aceea cu atât mai mult merită apreciată implicarea directorului general al firmei BES România, Martha Maria Mocanu (în foto, alături de regizorul Toma Enache), de a aşeza Ploieştiul pe harta oraşelor în care publicului i s-a oferit ocazia de a vedea acest film (la Cinema, în Ploieşti Shopping City) şi prin el de a cunoaşte un adevăr istoric, prezentat cu mijloace artistice, având apoi toată libertatea de a continua această cunoaştere „căutând-o” în arhive, în muzee, în mărturiile celor care încă mai sunt şi mai pot vorbi. Şi aşa cum i-am văzut de aproape, au fost destui spectatorii care s-au declarat … atinşi sufleteşte şi marcaţi de ceea ce le-a transmis acest film !Aşa cum merită apreciată alăturarea în realizarea acestui eveniment a companiei Conpet, a Cluburilor Rotary şi Lions Ploieşti. Mai mult decât atât, Ploieştiul a lansat, în acest context, prin Clubul Rotary, iniţiativa de a înainta Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc propunerea de a înscrie filmul „Între chin şi amin” pe lista celor care să reprezinte România în competiţia de acordare, în 2021, de către Academia Americană de Film, a prestigioaselor premii Oscar,la secţiunea dedicată filmelor străine.De ce nu ar fi acesta momentul de triumf al unui film care, indiferent cum e perceput sau catalogat, adevărul este că nu poate lăsa aproape pe nimeni indiferent?!
