Ministrul Educației, Monica Anisie, anunță într-un mesaj pe Facebook că a semnat ordinul prin care taie hârtiile pe care profesorii și invățătorii le au de făcut. Aceasta este măsura pe care ministrul Educației o anunță la o săptămână de la preluarea mandatului. Ministrul spune în mesaj că a întocmit o comisie alcătuită din experți din toate mediile educaționale care are rolul să „taie hârtiile” care îngreunează munca dascălilor, potrivit Hotnews.În conferința de presă susținută atunci când a preluat portofoliul Educației, Anisie a declarat că va debirocratiza sistemul de învățământ astfel încât să reducă numărul de hârtii pe care profesorii trebuie să-l completeze.”Trebuie să gândim lucrurile și în sensul în care profesorul este înglobat în hârtii. Nu se gândeşte la ora pe care trebuie să o desfășoare decât foarte puțin timp. Prin urmare, dacă întrebați orice profesor vă răspunde că ARACIP reprezintă instituția de care le este cel mai… să nu zic teamă… Vom face o analiză, vom vedea cum anume putem îmbunătăți și ce aduce bun, dacă eu realizez 100 de hârtii pentru că îmi cere ARACIP?”, a spus Anisie în conferința de presă.