Sfântul Paisie de la Neamţ este unul dintre marii nevoitori şi înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut şi sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a născut la 21 decembrie 1722, ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.Luând hotărârea de a se călugari, ajunge la mănăstirile Liubetk şi Medvedovschi. Nemulţumit de viaţa de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul său Alexie, decide să plece în Ţările Române.
Ajuns în Ţara Românescă vieţuieşte în schiturile Dălhăuţi, Trăisteni, Poiana Mărului şi Cârnu. Îi cunoaşte pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Cârnu şi alţi părinţi cu viaţa aleasă.
După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism şi unde se nevoieşte timp de 17 ani. Părăseşte Sfântul Munte în anul 1763 şi ajunge la schitul Vărzăreşti, din părţile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova. Este numit stareţ la Mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Vieţuieşte aici din anul 1763 până în 1775, când, din cauza ocupaţiei austriece, se retrage cu întreaga obşte la Mănăstirea Secu.
Paisie va primi în dar, de la voievodul Constantin Moruzzi, Mănăstirea Neamţ. Astfel, va lăsa la Secu pe duhovnicul Ilarion şi se va muta la Neamţ. Numărul vieţuitorilor nemţeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruşi, ucraineni, bieloruşi, greci, bulgari, sârbi şi chiar foşti necreştini trecuţi la Ortodoxie. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veşnice şi a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamţ. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamţ şi în biserica noastră.
