…între Cosmin Contra și echipa națională de fotbal s-a întâmplat să se fi petrecut luni seara, pe stadionul unui club pe care deja fostul selecționer îl iubește datorită celor doi ani petrecuți ca jucător, dar în vremea când Atletico Madrid folosea stadionul Vicente Calderon. Acum, Wanda Metropolitano, unde Atletico s-a mutat, va rămâne în memoria lui Contra, dar mai ales în memoria miilor de suporteri români prezenți la partidă și a milioanelor care au urmărit partida la televizor.
Interesul din partea românilor care trăiesc în Madrid și în împrejurimi a fost foarte mare, cei mai mulți îngrijindu-se de bilet cu zile bune înainte, doar puțini achiziționându-și bilet după meciul pierdut în fața Suediei. Interesul a putut fi observat și în preziua meciului, când două grupuri de suporteri au venit, în bătaia ploii reci și a vântului puternic, să urmăreasca antrenamentul echipei României. Desigur, nu au putut intra pentru că nu le permite reglementarea UEFA. Dar, cu siguranță că înțelegeți cu toții că nu neapărat antrenamentul în sine îi interesa, ci dorința de a-și manifesta dragostea și bucuria, de a vedea pe cineva de acasă, acum când, pentru ei, ”acasă” este Spania.
Am avut de parcurs un drum de aproape jumătate de oră până la stadion. Am plecat foarte devreme. La una dintre stații, în vagonul de metrou a urcat o româncă, cu o eșarfă tricoloră legată la gât. O purta cu mândrie. Femeia nu era tânăra, ”bătea” spre 50 și ceva. Scundă, îndesată, dar cu privirea hotărâtă, pătrunzătoare. Ca și cum ar fi dorit să prevină o atenționare din partea oricui ar fi îndrăznit să schițeze vreun gest referitor la afișarea tricolorului. Știa și ea că aici, la Madrid, nimeni un îndrăznește vreun afront pe această temă. De altfel, după vreo două alte opriri, în vagón a urcat o pereche cu eșarfe spaniole la gât. Fiecare și-a văzut de treaba lui până la destinația finală: stadionul.
Coronamentul exterior al stadionului era înțesat cu locuri unde se vindeau suveniruri, pe latura de vest, iar pe cea de sud cu locuri unde puteai găsi mâncare. Peste tot, pe toate laturile puteai auzi ”graiul strămoșesc”. De altfel, prima scandare pe care am auzit-o atunci când am pătruns în stadion a fost “România, România”! S-a mai auzit și când Tătărușanu și-a început încălzirea, nu înainte de a face un tur de peluză pentru a-i saluta pe cei care îl aplaudau.
Din păcate pentru noi, foarte repede …nu am am mai avut ce aplauda. Benzar s-a lăsat ”încălecat” de Gaya la o centrare venită din locul liber lăsat de Toșca. Din fericire pentru noi, arbitrul a anulat golul. Era doar minutul 5, dar acesta a fost semnul prevestitor al relelor ce au urmat. Spaniolii, corecți, ca niște adevărați gentlemeni, după numai un minut au mai atenționat o dată, la “transversala” lui Santi Cazorla, o execuție frumoasă venită dupa o preluare care l-a făcut pe Stanciu să se uite după avioanele care zburau de pe aeroportul din apropiere și să se gândească cum o să ne mai spună nouă cât aleargă el la Sparta Praga. Noi suntem în corzi, este cât se poate de evident. Golul nu s-a lăsat deloc așteptat. A venit rapid, după alte două minute, în urma unei situații în care Ianis a pățit ”rușinea din curtea școlii”, trecându-i-se mingea printre picioare, apoi cei doi mijlocași de acoperire, Răzvan Marin și Băluță, au căscat gura la centrul terenului, iar Nedelcearu și Rus au rămas cu ochii la adversari, admirând frumusețea fazei. Singur, ”Tătă”, a putut doar respinge șutul lui Cazorla drept la Fabian Ruiz, care a deschis scorul. De aici, povestea a fost foarte simplă pentru ei. S-a făcut 2-0, Gerard Moreno trimițând cu capul la colț, la rădăcina barei, în admirația tuturor, coechipieri și adversari (33). Ca sa fim corecți, trebuie spus că golul a pornit de la un corner pe care spaniolii au ajuns să îl joace scurt, doi contra unul. Ei doi contra unui singur român! Până la 3-0 au mai trecut doar 10 minute. Țesătura de pase (ole!) de la centrul terenului a dus balonul, până la urmă, pe partea stângă, de unde Benzar a supravegheat de la distanță ca să fie centrarea… cum trebuie pentru “dubla” lui Gerard Moreno. Fundașii noștri? Care păcăliți, care uluiți, care statici, înșirați prin careu… Nu au apucat spaniolii să se bucure bine, nici noi să ne dezmeticim odată, că iar au zbughit-o spre poarta noastră. Moreno a centrat profitând și de faptul că Toșca se gândea de ce Șumudică îl vrea doar central, un lateral, la Gaziantep, iar Rus a deviat în poartă. Oricum, sută în mie, ar fi fost gol, pentru că, de fapt, centrarea ar fi ajuns la “șeptarul” gazdelor, Morata, acesta fiind cu un an-lumină înaintea lui Nedelcearu. Cum să rateze Morata o asemenea situație, când el cunoaște fiecare fir de iarbă de pe stadion? Rus, care doar la faza aceasta nu poate fi incrimanat că a încercat să își apere poarta, i-a stricat lui Morata plăcerea golului pe terenul unde joacă cu echipa de club. Iar după pauză, spaniolii au lăsat accelerația sus… Un singur șut pe poartă, cel de 5-0, abia în minutele de prelungire de la final, Oyarzabal șutând de la marginea careului, jos la colț. Ce s-a întâmplat între timp? Ce să se întâmple? Echipa Spaniei s-a antrenat cu public. Stiți, cum este la teatru repetiția cu costume. Exercițiul a mai consemnat o bară laterală, prin exterior, dar astea nu prea se pun la ei.
Cine citește doar aceste rânduri fără să fi văzut meciul se poate întreba, pe bună dreptate, dacă noi nu am mișcat deloc. Ei, cum să nu! Am avut o bună situație imediat după ce am primit primul gol. Un șut al lui Pușcas respins în corner de portarul Kepa. Dar ar fi nedrept să nu amintim că situația a venit de la imensa greșeală a lui Martinez. Am mai avut o bună situație, când Rus, probabil stârnit de autogolul marcat, s-a trezit liber pe un culoar spre poarta spaniolă (minutul 55). Dar, cum nu fuga este cel mai tare atu al lui Rus, Carvajal l-a ajuns din urmă, ajutat și de Sergio Ramos din lateral, și am rămas cu buza umflată și la capitolul unei palide consolări: ”golul de onoare”. Și am mai avut o realizare! Statistică! După pauză am progresat serios în ceea ce privește posesia balonului. Am sărit vânjos de la 24%, procent înregistrat la pauză, tocmai la… 28%!
Vorbeam în cronica meciului trecut, cu Suedia, de alcătuirea echipei. Iar a mirosit a alibi. Stanciu a fost avansat în acest sistem adoptat astăzi, 1-4-2-3-1, făcându-i loc lui Răzvan Marin. Cu toată avansarea lui, ca poziție în teren, Stanciu a rămas doar cu fuga trâmbițată la conferința de presă și în interviurile montate dinaintea meciului, după cum am arătat anterior, dar nu i-a spus nimeni că este important și pe unde fugi, nu numai cât. Hagi a intrat titular. Ca de obicei, a vrut să facă, să dreagă, și când trebuie și când nu trebuie. Fundașii laterali au fost schimbați, Benzar și Toșca fiind tot o apă și un pământ cu Mogoș și Bancu. Cei din mijloc, Nedelcearu și Rus, au rămas neschimbați de la meciul cu Suedia, nici ca prezență, nici ca joc, rămânând cu preferință pe postul de bețe înfipte prin iarba din careu. Coman a fost cu gândul la Chelsea sau la cine știe ce altă gogoașă aruncată de vreun ”vânător de comision”.
Pușcas a fost izolat, la fel ca meciul trecut. Mitriță, tot cu gândul la realizările trecutului. Portarul a făcut ce a putut și el, lăsat singur în fața apărării. Dar cum să spui că a fost bun când, din zece șuturi pe poartă, iei cinci goluri și îți mai zbârnâie și bara de două ori? Să nu uităm de ultimul cerut al președintelui dinamovist, Nistor. “Îl vreți pe Nistor? Iată-l şi pe Nistor. Și așa decizia mea era luată!”. În toată ”afacerea suedezo-spaniolă”, este posibil ca, dintre cei ceruți imperativ de diverse voci, doar Budescu să fi ieșit neșifonat, Contra răzbunându-se pe ”astriști” după … dezvăluirea tactică a lui Alibec, la finele meciului cu Suedia. Nefiind prezent deloc pe teren, măcar ploieșteanul nu s-a făcut de râs. Tot răul spre bine, nu?
La conferința de presă de după meci, până și o jurnalistă de la Canal 10 l-a întrebat pe Contra ce va urma. “Nada”. Adică nimic. “Luasem deja hotărârea după meciul cu Suedia, dar nu puteam să le-o spun încă jucătorilor”, a spus Contra. Să nu le spui ce, secretul lui Polichinelle?
George Marin
(Madrid, Wanda Metropolitano, 18 noiembrie)
