F. T.

Luni, cinci cetățeni din Moroeni, județul Dâmbovița, au intrat pe un fond forestier din zona Ocolului Silvic Azuga, tăind şi depozitând cetină, pe care au lăsat-o peste noapte în pădure.
Ieri dimineaţă, au revenit în pădure pentru a lua “marfa”, depozitată, numai că au dat nas în nas cu jandarmii prahoveni.
Potrivit reprezentanţilor IJJ Prahova, angajaţii instituţiei care i-au prins pe dâmboviţeni în flagrant “au supravegheat locul respectiv toată noaptea și hoții au picat în mâinile acestora la prima oră”.
Cetina, în greutate de 850 de kilograme, urma să fie comercializată în pieţe, ca produs finit sub formă de coronițe de Crăciun.
Persoanele prinse au fost amendate cu câte 2000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravenţiilor silvice, iar cetina a fost predată Ocolului Silvic Azuga.