În cartea sa „Prevenirea cancerului-un studiu economic comparat”, prof. dr. Pavel Chirilă a explicat cum să ne ferim de factorii care pot declanșa apariția cancerului, potrivit AMPress, care preia informaţii pezentate de doctorulzilei.ro. Iată câteva reguli cu care boala poate fi ţinută la distanță:

1.NU FUMAŢI! Fumatul este cancerigen prin mai mulţi factori: nicotina, aditivii chimici numiţi sosuri în industria tutunului (în număr de peste 600 care definesc anumite branduri de ţigări) care sunt arşi la 800 de grade celsius şi ingeraţi în ţigări dezvoltă factorii cancerigeni şi Poloniul radioactiv, pe care tutunul îl absoarbe din sol.

“România are incidenţa cea mai mare la cancerul pulmonar dintre toate ţările europene. Este simplu de înţeles, pentru că şi incidenţa fumatului, la persoanele adulte din România, este de 27%. Un sfert din populaţia României fumează zilnic 2-3 euro. Cancerul de plămâni este o boală care răspunde foarte greu la tratamentele oncologice şi singura măsură eficientă cu adevărat şi mult mai ieftină este să evităm fumatul. 80% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. Diferenţa de 20% de cancere sunt persoane expuse la pulberi din aer. De exemplu, Bucureştiul este cel mai poluat oraş cu pulberi dintre toate capitalele europene. Profilaxia este un „tratament” mult mai eficient”, a explicat Pavel Chirilă, precizând că “toţi factorii oncogeni care sunt prezentaţi în carte au o perfidie ieşită din comun. Ei declanşează cancerul după o perioadă de 20-30 de ani de greşeli. Asta se întâmplă şi cu fumatul şi cu unele alimente. Nu dau cancer pe loc”.

2.NU CONSUMAŢI ZAHĂR ALB RAFINAT! Zahărul alb este al doilea factor oncogen ca frecvenţă în cazurile de cancer, a precizat Dr. Pavel Chirilă. „A apărut în 1833 ca un produs de izolare, de rafinare şi impactul metabolic asupra organismului uman a fost enorm pentru că, mii şi mii de ani, fiinţa umană a consumat doar glucide complexe din natură. Adică singurele surse de glucide au fost mierea şi fructele. Zahărul este un produs izolat şi scos din contextul natural şi din complexul poliglucidic, fapt pentru care organismul se luptă foarte greu cu acest dizaharid, cu acest carbohidrat zaharat şi, în organismul uman, zahărul creează un dismicrobism intestinal(…), distruge flora microbiană care este bună pentru organism. Al doilea efect este stimularea insulinei care, la rândul ei, stimulează factor de creştere celulară, o substanţă cancerigenă ce induce mitoze. În al treilea rând, zahărul creşte nivelul de estrogeni în sângele femeii şi o cantitate crescută de estrogeni favorizează instalarea unui cancer în zona genitală la femei. Pe acelaşi principiu ca şi ţigara, îţi trebuie 20-30 de ani să observi consecinţele nefaste ale consumului de zahăr alb.

3.NU CONSUMAŢI FĂINĂ ALBĂ SAU FĂCEŢI-O CÂT MAI RAR! A doua mare catastofă alimentară, care conţine într-un procent foarte mare amidon (cu efecte similare ca şi consumul de zahăr alb), este făina albă.

4. EVITAŢI FRUCTELE ŞI LEGUMELE CARE ARATĂ FOARTE BINE ŞI, MAI ALES, MEZELURILE! Sărurile nitrice care se folosesc pentru stimularea creşterii plantelor, a fructelor şi a seminţelor, având nucleul nitro, stimulează atât talia plantelor, cât şi greutatea fructelor, a rodului şi a seminţelor. “Celula canceroasă aşa se şi defineşte, ca o creştere anarhică a celulelor unui organ. La ora actuală, există două surse periculoase de săruri nitrice în alimentaţia omului: cea din pământ (în Europa se toarnă circa 300.000.000 de tone de azotat în pământ, care este în parte fie preluat de plante, fie transportat de apele subterane şi plimbat prin toată Europa şi o parte rămâne în sol) şi cantitatea de circa 300 de mg de săruri nitrice pe care o găsim în kilogramul de mezeluri (60% este carne şi restul sunt săruri nitrice).
După 10-20 de ani se atinge pragul în care un cancer se poate declanşa.