Petre Apostol

Vineri seară, în Sala „Olimpia”, echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploiești a evoluat în cadrul etapei a treia din al doilea tur al Seriei C din Divizia A, primind vizita formației Centrului Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea – Național.
Echipa antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu și-a respectat statutul de favorită, bifând o victorie clară, cu scorul de 26-18, după ce, încă după primele 30 de minute, își construise un avantaj liniștitor, de șapte goluri, scor 13-6.
Cele două echipe au evoluat în următoarea formulă:
Activ: A. Popescu, Paraschiv – F. Popescu 6, Beșleagă 4, I. Leuștean 4, Stoica 2, Crețu 2, Șerban 2, Florea 2, V. Leuștean 1, Neacșu 1, Shutska 1, Panaite 1, Mureș, Andrița, Tabarcea. Antrenori: Florin Ciupitu, Nicolae Nimu.
Național: Rus, Datcu, Marica – Stamin 5, Hărdăuț 3, Cercel 2, Coman 2, Trajic 2, Ailincăi 1, Ghețu 1, Sandu 1, Lupei 1, Gherghe, Țîrle. Antrenori: Maria Rădoi, Claudiu Mărășteanu.
Astfel, formația ploieșteană a obținut cel de-al zecelea succes în cele 13 partide disputate, ajungând la al șaselea meci consecutiv fără înfrângere.
În celelalte partide ale etapei, disputate sâmbătă, CSM Târgu Jiu a învins, pe teren propriu, pe ACS Szekelyudvarhelyi Noi, scor 34-17 (15-6), iar CS Dacia Mioveni 2012 a trecut, în deplasare, de CSU Târgoviște, scor 35-18 (19-8).
În clasament, Activ Prahova Ploiești se menține pe locul secund, la trei puncte în urma liderului, CS Dacia Mioveni 2012, păstrând, totodată, avantajul de patru puncte față de CSM Târgu Jiu, a treia clasată.
Următoarea partidă a echipei ploieștene este programată săptămâna viitoare, pe teren propriu, în compania formației CSU Târgoviște, ultima clasată.