La capătul antrenamentului de ieri, desfăşurat pe stadionul „Astra”, din Ploieşti, formaţia de Liga I, participantă în play-off, antrenată de Bogdan Andone, a avut parte de o surpriză plăcută.
Jucătorii Astrei, care vor debuta în play-off-ul Ligii I săptămâna viitoare, luni, la CFR Cluj, au primit invitaţia de a fi prezenţi la inaugurarea unui restaurant din Ploieşti, fotbaliştii petrecând câteva ore agreabile împreună.

Sepsi, de două ori la Ploieşti într-o săptămână

Primul meci din play-out programat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti va fi duminica viitoare, pe 8 Martie, în etapa a doua, când Chindia Târgovişte va primi vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe (ora 17,30).
Sepsi va juca astfel la Ploieşti de două ori în doar cinci zile, mai întâi miercuri, 4 martie, cu Petrolul, în Cupă, apoi, duminică, în campionat!