V. S.

Epidemia de coronavirus care s-a răspândit în toată Europa și care a început să provoace tot mai multe cazuri de îmbolnăvire în România scoate la iveală și oameni cu suflet mare.
În comuna Gura Vitioarei, o echipă formată din voluntari, la inițiativa unuia dintre locuitori, Adrian Moise, le vine în ajutor persoanelor vârstnice singure, care au nevoie de sprijin pentru cumpărarea celor necesare traiului zilnic. Voluntarii poartă măști de protecție, combinezoane și mănuși de unică folosință, astfel încât să nu existe niciun risc pentru ei sau pentru persoanele pe care le vizitează.
“Prin acest ajutor, sperăm să venim în sprijinul celor în vârstă din localitatea noastră, care în aceste momente dificile este mai bine să stea în casă, pentru a nu se expune fie în drumul spre farmacie sau la magazine”, afirmă inițiatorul acestui “grup de intervenție”.