• Dosare penale și amenzi uriașe pentru prahovenii care nu au respectat condiţiile de izolare

V. Stoica

Rânduri la farmacii, rânduri la supermarketuri, lume nebună pe străzi. Aleargă care-ncotro, fără să țină cont de recomandările specialiștilor pentru a preveni răspândirea coronavirusului. În București, mulți medici s-au îmbolnăvit din cauza unui inconștient care nu a declarat că a venit din zonă cu risc de infectare. Și nu este singurul exemplu, pentru că prostia și inconștiența și lipsa de respect față de ceilalți oameni ai unei comunități au făcut deja mult prea multe victime în România.
Iar Prahova nu face excepție, dacă stăm să ne uităm la numărul dosarelor penale întocmite de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. 13 dosare penale pentru că nu s-a ținut cont de respectarea condițiilor de izolare și trei amenzi de 10.000 de lei pentru ieșirea din izolare la domiciliu, era bilanțul inconștienței, ieri dimineață, pentru județul Prahova.
Din păcate, acestea sunt doar cazurile documentate și cercetate de instituțiile abilitate să o facă. Însă nu se poate spune cu certitudine câte persoane nu respectă izolarea la domiciliu, în condițiile în care majoritatea celor aflați în această situație au revenit în țară din Italia, unde se moare pe capete!
Ieri, într-un magazin de cartier din Ploiești, un individ se lăuda în gura mare că el merge “la pește”, că nu poate să îl țină nimeni pe el în casă, că nu a semnat nimic la graniță, ca să stea acasă.
În marile magazine, pentru încercarea de educare a populației în contextul coronavirusului, prin indicatoare lipite în zona caselor de marcat în care se indică menținerea unei distanțe de cel puțin un metru între clienți.
Câți dintre noi respectă aceste reguli simple, de bun simț, dar care ne pot proteja într-o anumită măsură de o eventuală infectare cu noul coronavirus?
Deocamdată, se pare că mulți iau în glumă această epidemie, însă trebuie să fim atenți la ceea ce se petrece în alte zone din lume, unde mor oameni, se îmbolnăvesc medici și asistente, iar coronavirusul face ravagii.
În Prahova, potrivit informațiilor furnizate ieri la ora 10.00, de către Instituția Prefectului, erau 64 de persoane în carantină, 926 de izolați la domiciliu, 11 erau internate în spital (dintre acestea 3 urmau să fie externate și să rămână pe mai departe în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile).