Dacă nu vor apărea ”complicații” în situația actuală a țării (prelungirea stării de urgență, dincolo de 16 aprilie), Federația Română de Fotbal va stabili noi coordonate pentru continuarea sezonului actual. Astfel, în Liga a II-a, unde activează și Petrolul, se merge către un final de sezon cu play-off și play-out, varianta cea mai ”agreată” fiind aceea cu 8 echipe în play-off și 10 în play-out, în ambele noi competiţii urmând să se joace în manşă unică.
La nivelul Ligii 2, echipele îşi vor păstra în noul clasament punctele obţinute până în acest moment, mai puţin pe cele câştigate la ”masa verde” în retur cu exclusa Sportul Snagov, unde e cazul, marea problemă de rezolvat, în această variantă, fiind aceea că unele echipe au un meci mai puțin disputat, astfel că acestea ar trebui să dispute acel joc, pentru a se pleca de la ”egalitate de șanse” (cele care au stat deja, când ar fi trebuit să joace cu echipa retrasă în tur, Daco-Getica). Astfel, Timișoara ar putea trece peste Farul, și chiar Gloria Buzău (echipă tot cu 22 de meciuri, față de 23) poate emite pretenții, în teorie, la locul 8.
Cluburile vor juca în noul format, câte un singur meci împotriva adversarilor din ”noul” clasament din care vor face parte, iar ordinea partidelor, acasă sau în deplasare, va fi stabilită prin tragere la sorţi. Deci, în play-off vor fi opt meciuri în total de fiecare echipă, iar în play-out sunt câte nouă jocuri de fiecare.
Regulile promovării, respectiv retrogradării vor rămâne aceleaşi ca în sezonul normal. Primele două clasate acum în play-off vor promova direct, iar a treia clasată merge la barajul pentru promovare. Din play-out vor retrograda ultimele trei clasate din cele zece echipe.
Cert este că echipelor din Liga 2 li s-a recomandat să nu îşi reia pregătirea în curând, atât timp cât este declarată stare de urgenţă, iar aceasta are şanse mari, la cum evoluează răspândirea coronavirusului, să fie prelungită pentru încă 30 de zile. Cluburile care nu respectă această regulă îşi asumă riscuri.
Clasamentul actual al Ligii 2, după 24 de etape:
1. UTA Arad 23 15 5 3 49-13 50
2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3. Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4. Campionii FC Argeş 23 10 8 5 34-25 38
5. Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
6. FC Rapid 23 10 7 6 32-20 37
7. Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37
8. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
9. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
10. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
11. ASU Politehnica Timişoara 22 8 8 6 20-12 32
12. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
13. Ripensia Timişoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reşiţa 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Sportul Snagov 23 2 3 18 16-59 9
19. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8
Clasamentul Ligii 2, după 24 de etape, fără victoriile la ”masa verde” din retur cu Sportul Snagov, după care s-ar putea face departajarea pentru play-off, respectiv play-out:
1. UTA Arad 22 14 5 3 46-13 47
2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3. Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4. Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
5. FC Rapid 23 10 7 6 32-20 37
6. Campionii FC Argeş 22 9 8 5 31-25 35
7. Metaloglobus Bucureşti 22 9 7 6 25-20 34
8. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
……………………………………………………………………..
9. ASU Politehnica Timişoara 22 8 8 6 20-12 32
10. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
11. SCM Gloria Buzău 22 8 6 8 32-27 30
12. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 21 9 6 7 27-25 30
13. Ripensia Timişoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reşiţa 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8
Suporterii petrolişti – încurajări pentru medici
Luând exemplul suporterilor de la Craiova (”varianta Mititelu”) sau FCSB (Steaua), și fanii Petrolului au inițiat o acțiune de susținere față de personalul medical, mergând la Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au aprins torțe și au afișat un banner de încurajare.
„Medicii sunt adevărații eroi, Ultrașii sunt mereu alături de voi!!”, a fost mesajul suporterilor Petrolului Ploiești, afișat în fața spitalului.
„Astăzi ne-am manifestat recunoștința față de cei care muncesc din greu pentru ca lucrurile să revină la normal”, se arată în postarea ultrașilor petroliști pe rețelele de socializare.
Maximum 4125 de lei pentru sportivi în ”situaţii de urgenţă”
În urma unei Ordonanțe de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, sportivii de la noi ar putea beneficia, indiferent dacă sunt angajați cu ”contract individual de muncă” sau cu ”convenții pentru activitate sportivă”, de un ajutor din partea bugetului de stat.
Iată cum arată textul de lege:
Art. XI. – (1) Pe perioada stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, respectiv a contractului de activitate sportivă , din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii, respectiv persoanele prevăzute la art. 67, alin (1) lit a)-c) din Legea 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, respectiv din 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, plătite din fondul de salarii, se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020”.
Astfel, fiecare sportiv, indiferent de disciplină, va primi 75 la sută din salariu. Salariile sunt însă plafonate la 5500 de lei, din care se va primi, net, 4125 de lei, echilvalentul a 800 de euro. Marii beneficiari vor fi cluburile cu salarii mici, iar cei care vor pierde sunt sportivii care au salarii mari.