Bărbatul, condamnat pentru furt calificat, este din comuna prahoveană Șoimari
V. S.
Lupu Onorel, deținutul în vârstă de 41 de ani evadat, la finalul săptămânii trecute, din Secția Exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești, era căutat în continuare, ieri după-amiază, de către echipele formate special pentru a scotoci județul Prahova și împrejurimile pentru a-l reîncarcera.
Potrivit unor surse, acesta este din comuna prahoveană Șoimari, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca evadatul să facă tot posibilul pentru a ajunge acasă, prin orice mijloace.Sâmbăta trecută, pe 18 aprilie, Penitenciarul Ploiești a anunțat că un deținut condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat a evadat. Bărbatul fusese condamnat definitiv pentru furt calificat și își executa pedeapsa în regim deschis, la Secția Exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești, de unde a și fugit, de altfel.
La pedeapsa pe care o avea de ispășit i se va mai adăuga și infracțiunea de evadare, pentru care poate lua încă trei ani de închisoare.
Deși pentru capturarea deținutului au fost dispuse “măsuri specifice” și au fost formate la nivelul penitenciarului echipe de căutare, acesta nu fusese prins până ieri după-amiază.
Sâmbătă, 18 aprilie, peste 150 de polițiști, jandarmi şi militari au desfășurat activități specifice în vederea capturării evadatului, căutări rămase fără rezultat însă, chiar și la aproape o săptămână de la fuga deținutului. Evadatul are 1,65 m înălțime și, la momentul evadării, era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare bleumarin și pulover de culoare gri (foto).
Pentru orice informație care poate conduce la depistarea deținutului, oamenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul Ploiești la nr. 0244/526834, 0244/526325, 0244/526238.