Referitor la pandemia generată de coronavirus, prof. univ. dr. Dumitru Constantin – Dulcan spune că, dincolo de mijloacele recomandate de către medici, trebuie „să ne creștem capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, pentru a deveni invulnerabili la acțiunea virusului”. Iată ce a declarat acesta pentru Centrul Metropolitan de Educație și Cultură “Ioan I. Dalles”, potrivit A.M. Press:” Sunt rugat să îmi exprim o opinie despre pandemia cu Cornavirus. În prezent, circulă în media o mulțime de păreri contradictorii care, in opinia mea, sunt mai degrabă expresii ale fricii, ale panicii care s-au extins în lumea întreagă.
Avem cu toții certitudinea uneia dintre cele mai dure experiențe pe care o trăiește omenirea, echivalentă cu psihoza unui război mondial.
Relativ la cele două ipoteze asupra originii acestui virus – naturală sau umană – nu avem suficiente argumente nici de o parte, nici de alta. Important este acum să ştim ce trebuie să facem ca să ne salvăm!
Indiferent de originea sa, ştim că virusul este o entitate biologică, dotată cu o inteligenţă proprie, care pare să fie în competiţie cu cea umană. Pentru moment constatăm că inteligenţa virusului se află în avantaj, neputând însă să fie învinsă.
Rămâne un singur lucru de făcut dincolo de mijloacele recomandate de către medici: să ne creștem capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, pentru a deveni invulnerabili la acțiunea virusului.
Tradus din termeni de fizică, înseamnă să ne creștem vibrația la un nivel mai inalt decât cel al virusului.
Ştim acum, grație studiilor de laborator, că tot ceea ce gândim are o acțiune pozitivă sau nocivă asupra organismului, asupra mediului ambiant și cosmic, în funcție de vibrația proprie.
Vibrațiile joase emise de gândurile si acțiunile noastre ne-au scăzut imunitatea și ne-au făcut vulnerabili fața de o mulțime de agenţi patogeni, aducându-ne unde suntem!
Cum trebuie să gândim ca să ne creștem imunitatea?
Este necesar ca, mai întâi, să ne învingem frica. Vibrația sa ne situează sub cea a virusului.
Este obligatoriu necesar să ne controlăm tot ceea ce gândim şi simțim! Energia fricii să o transformăm într-una pozitivă, schimbând pur şi simplu sentimentul de frică cu un altul de coloratură pozitivă: o amintire plăcută, trăită în trecut sau proiectată în viitor, o rugăciune, o meditație, o muzică preferată, o lectură plăcută.
Sentimentul de bucurie, cel de bună dispoziție, de recunoștință și de mulțumire pentru că încă existăm au o chimie favorabilă sănătății.
În nicio clipă să nu rămânem acum descoperiți, copleșiti de tristețe, de frică, de slăbăciune în faţa spectacolului funest la care asistăm.
Chiar izolaţi la domiciliu, putem să facem mișcare având la dispoziţie o literatură bogată în acest sens.
Nu trebuie neglijată, de asemenea, igiena personală. Să nu uităm! Corpul nostru fizic este templul spiritului și mintea sănătoasă nu poate fi decât într-un corp sănătos.
Întrebat de discipolii săi cum a vindecat un tânăr cu epilepsie, Iisus le-a răspuns: prin credință, rugăciune și post. În ciuda celor care pot fi sceptici la aceste sfaturi avem în clipa de față argumente științifice ferme, cu experiențe realizate de către oameni de știință. Aș cita ca exemple doar studiile efectuate la Universitatea Harvard și Institutul Inimii din California.
Este timpul să înţelegem că am ajuns aici numai prin aroganța cu care am dorit să ne dominăm semenii, să-i denigrăm și să-i anihilăm.
Suntem în al 12 -lea ceas. Dacă nu învățăm nimic din această experiență, al 13-lea ceas ne-ar putea fi fatal.
Dumnezeu să ne ajute!”
Acasă Actualitate Prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan, despre coronavirus: „Suntem în al 12 -lea ceas....