Petre Apostol
Fost junior la Grupul Şcolar „1 Mai” Ploieşti (secție de handbal trecută, în prezent, la Clubul Sportiv Școlar Ploiești), Cătălin Mihai Lefter își continuă activitatea handbalistică în Franța. Jucătorul ploieștean născut în 1991 a evoluat la Mende Gevaudan Club Handball, cu care a promovat, în 2016, în al cincilea eșalon valoric din Hexagon (Nationale 3), divizie la nivelul căreia a jucat și în acest sezon, pentru Niort Handball Souchéen.
În această săptămână, handbalistul care evoluează pe postul de pivot a ajuns la o înțelegere cu un club din al treilea eșalon valoric al Franței (Nationale 1) – Olympique Antibes JLP Handball.
În Franța, campionatele au fost anulate din cauza pandemiei, iar cluburile își îndreaptă atenția asupra viitorului sezon.
Cătălin Mihai Lefter a fost un jucător de bază la echipa Niort Handball Souchéen, în cele 13 meciuri disputate, în acest sezon, încheiat abrupt, având cea mai mare medie de goluri înscrise din cadrul formației, cu câte 4,38 reușite pe meci, marcând 57 de goluri, în total.
De altfel, acesta era pe locul 25 în ierarhia marcatorilor din grupa 2 a diviziei, în care se afla echipa sa, care, însă, ocupa ultima poziție a clasamentului.
Noua echipă a pivotului ploieștean, Olympique Antibes JLP Handball, se afla pe locul 10, din 12 formații, în grupa 4 a Nationale 1 (în care evoluează și echipa secundă a prim-divizionarei Montpellier), la momentul întreruperii competiției, cu patru victorii și o remiză, în cele 15 partide desfășurate.