George Marin

Personal, am avut o strângere de inimă gândindu-mă la posibilitatea ca Rapidul să construiască atacuri periculoase pentru poarta petrolistă. De aceea, alesul pentru radiografia meciului considerat de fani ”Primvs Derby” a fost petrolistul Leonel Pierce, sperând și într-un progres al lui față de precedenta „radiografie”.
Desemnat ca unic mijlocaș defensiv, Pierce a beneficiat și de ajutorul lui MezaColli, care s-a retras deseori – vorbim în special de perioada în care s-a jucat ”11 la 11” – pentru a nu îl lăsa pe Pierce prins între rapidiștii Alami și Jorza. Chiar și așa, Pierce a fost prins de multe ori departe de omul pe care trebuia să îl aibă în grijă sau supraveghere (min. 6, 10, 12, 45+2 – prins între Goge și Alami, 51, 61 – salvat de o recuperare a defensivei petroliste). A fost inimos, ce altceva să credem când a alergat într-una, de multe ori venind ca al treilea om pentru a anihila adversarul purtător de balon (min. 9, 18). Dar simpla alergătură nu este de folos fără o poziționare corectă, fără o intuiție a jocului, altfel devine simplu jogging. Așa s-a făcut că Pierce a fost nevoit să încerce deposedarea din spate la Hlistei, dar fără succes, în urma greșelii comise de Sîrghi (min. 19) și a intervenit târziu la o aruncare de la margine, fiind prins, dar și fără ajutor, exact între cei pomeniți mai înainte, Alami și Jorza (min. 23). A încercat arareori să participe și la joc, îndrăznind să se apropie de careul advers, dar pasa către Bratu a fost prea moale și a fost interceptată (min. 44). Lucruri bune? Da, două: o recuperare în fața lui Sefer (min. 53) și o îndrăzneață preluare de balon la mijlocul terenului urmată de o deschidere bună către Deac, care a finalizat acțiunea cu un șut din unghi (min. 63). Au fost singurele momente în care s-a văzut cu cele bune. După care… a mai venit doar schimbarea sa (nu cumva cam târzie?), considerată acoperitor ca fiind una tactică, din moment ce a fost înlocuit cu un om de atac (min. 77).
A primit un avertisment pentru un fault aproape de linia careului mare propriu, lovitura liberă bătută de rapidiști rămânând, din fericire, fără un rezultat notabil (min. 32). Avertismentul l-a primit acum, dar putea să fi luat unul mult mai devreme (min. 12) la un fault pe care arbitrul nu l-a sancționat. Tehnic, a greșit tăria unei pase (cea de mai sus, min. 44) și a făcut o preluare greșită, pierzând balonul pentru o acțiune nefinalizată a adversarilor (min. 56).
În concluzie: bravo lui că aleargă, că este inimos, dar în acest meci a fost sub nota generală a echipei. Mergând un pic mai departe, poate că îi este greu să joace rolul de mijlocaș defensiv de unul singur, așa cum s-a întâmplat contra Rapidului, când Meza Colli a avut o poziție mai avansată. Nici aportul ofensiv nu este cel care ar trebui să fie, mai ales la un meci pe teren propriu, implicarea sa în construcția acțiunilor de atac dovedindu-se sporadică, mai ales în condițiile superiorității numerice a echipei sale. Poate că lui Pierce i-ar prinde bine să mai studieze un pic jocul mijlocașilor defensivi argentinieni de-ai lui. Nu am să îi pomenesc de Nestor Rossi sau de Antonio Rattin, pe care i-a cunoscut generația petroliștilor noștri triplu campioni ai României până în 1966, dar ceva înregistrări cu Americo Gallego, campion mondial în 1978, sau, mai recent, cu Fernando Redondo și Diego Simeone sigur se găsesc. Sper că nu îi cer prea mult, deși țin cont că joacă în liga secundă din România.
Cifrele lui Pierce sunt mult sub cele din precedenta „radiografie”, din meciul cu Farul, care venea după un meci și mai modest, cu Dunărea Călărași:
R1    R2
Pase scurte    4 (2 înainte, 2 lateral)    2   (1 lateral, 1 înapoi)
Pase medii    6 (3 înainte, 3 lateral)     6    (3 înainte, 2 lateral, 1 înapoi)
Pase lungi    1 (diagonală pentru Deac, min. 29)     0
Intercepții    1    1
Recuperări    0    2
Deposedări    1    0
Respingeri    1    0
Mingi pierdute    0    1
Faulturi efectuate    1    0
Faulturi suferite    0    0
Sancțiuni    Avertisment (min. 32)    0