În urmă cu 54 de ani, FC Petrolul obținea una dintre victoriile de referință ale istoriei sale: 3-1 în meciul disputat, la Ploiești, în C.C.E., contra lui FC Liverpool, la momentul acela campioana campioanei mondiale!
Succesul din 12 octombrie 1966 a rămas singurul obţinut, vreodată, de către o echipă românescă în faţa lui FC Liverpool.
Titlul de campioni câştigat de „galben-albaştri”, în 1966, le-a oferit ocazia fotbaliştilor din acea generaţie să joace în Cupa Campionilor Europeni. Iar tragerea la sorți, ce s-a efectuat pe 10 iulie 1966, la Londra, chiar cu ocazia deschiderii turneului final al Campionatului Mondial, le-a hărăzit ploieștenilor un adversar la prima vedere intangibil: FC Liverpool, formația care tocmai cucerise cel de-al 7-lea titlul de campioană a Angliei, țară care, peste numai trei săptămâni, avea să devină, pentru prima și singura dată în istorie, campioană mondială!
Prima manşă s-a disputat pe 28 septembrie 1966, iar petroliștii au avut ocazia, rară pentru acele vremuri, să joace în nocturnă. Și nu oricum, ci în fața a 44.300 de spectatori prezenți în tribunele lui „Anfield”! Liverpool s-a impus cu scorul de 2-0 (goluri St.John `65 și Callaghan `80).
Două săptămâni mai târziu, peste 18.000 de spectatori din Ploiești, dar și din județ și din țară, au luat cu asalt stadionul „Petrolul”. Tribunele au fost pline încă de la ora 11.00, iar cu două ore și jumătate înaintea fluierului de start porțile de acces s-au închis.
Mihai Ionescu – Gheorghe Pahonţu, Alexandru Boc, Gheorghe Florea, Mihai Mocanu – Octavian Dincuţă, Petre Dragomir – Constantin Moldoveanu, Mircea Dridea, Alexandru Badea, Virgil Dridea, plus antrenorii Constantin Cernăianu și Nicolae Marinescu au fost artizanii succesului istoric, scor 3-1 (goluri Boc, Mircea Dridea și Moldoveanu).
A fost necesară și o a treia confruntare, ce s-a desfășurat la Bruxelles, pe celebra arenă „Heysel”. S-a jucat la o săptămână distanță de la partida de la Ploieşti, iar englezii, profitând şi de câteva absenţe din lotul Petrolului, s-au impus, din nou cu 2-0 (St.John 15 și Thompson 45), calificându-se în turul al II-lea al competiţiei. Rămâne, însă, performanţa unică a echipei ploieştene, FC Petrolul fiind, și acum, singura formație din România ce a reușit să o învingă, într-un meci oficial, pe FC Liverpool!