N. D.

Instituţia Prefectului Judeţului Prahova a anunţat că, începând de astăzi, membrii secţiilor de votare care au fost organizate la alegerile locale din 27 septembrie îşi vor primi indemnizaţiile eferente. Primii care îşi vor primi banii vor fi cei care au făcut parte din cele 157 de secţii de votare din Ploieşti, banii urmând să fie ridicaţi, de la Palatul Administrativ, personal sau de către persoane împuternicite de către acestea pe bază de procură notarială. Accesul în clădire se va face pe la intrarea C Sala Europa (uşa rotativă), programul fiind următorul: astăzi, 8 octombrie, între orele 10,00-16,30; vineri, între orele 9,00-14,00; sâmbătă, între orele 9,00-13,00, cu precizarea că pentru sumele rămase neachitate, beneficiarii vor trebui să se adreseze Instituţiei Prefectului Prahova, la intrarea B.
În ceea ce priveşte membrii secţiilor de votare din teritoriu, s-a menţionat că indemnizaţiile acestora au fost deja virate în contul unităților administrativ teritoriale de pe raza județului Prahova, sumele urmând să fie ridicate din trezoria arondată, în funcție de programarea de numerar pentru efectuarea plăților, prin casieria proprie. Ștatele de plată în original vor putea fi ridicate de la Serviciul Financiar Contabilitate din cadrul Instituției Prefectului Județul Prahova, pentru relaţii, cei interesaţi putând apela numărul de telefon 0244/524111.