În acest an, trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de sâmbătă 24 octombrie spre duminică 25 octombrie.
Astfel, ora 4.00 AM devine ora 3.00 AM, iar ziua de 25 octombrie este cea mai lungă din an, pentru că, practic, va avea 25 de ore.
Începând cu anul 2021 s-ar putea renunța la schimbarea orei în funcție de sezon, iar țările care doresc să mențină mereu ora de vară vor trebui să facă această modificare în ultima duminică din luna martie 2021, în timp ce statele care doresc să rămână mereu la ora standard de iarnă vor face ultima modificare în ultima duminică din octombrie 2021. Ora de iarnă este, de fapt, ora standard, dacă țările din Uniunea Europeană vor decide că nu mai este cazul să se schimbe ora de vară/iarnă.
În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri. Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei. Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021.
Fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată.
La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Cercetătorii au avertizat pe parcursul anilor că există efecte negative ale schimbărilor sezoniere de oră.
Printre probleme se evidențiază insomnia, starea de oboseală, durerea de cap, dar și anxietatea.