Petre Apostol

Astăzi, la Podgorica, în Muntenegru, debutează Campionatele Europene de Volei U17 la feminin, la care este calificată şi echipa României. În lotul tricolor, condus de antrenorul Marius Macarie, a fost convocată şi o jucătoare ploieşteană, anume Teodora Iancu (extremă), fiica secretarului general al Federaţiei Române de Atletism, Augustin Iancu.
Sportivă polivalentă, fiind campioană naţională la atletism, disciplină sportivă pentru care participă sub culorile Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Teodora este componentă a echipei de volei CTF Mihai I Bucureşti, pepiniera celor de la Rapid Bucureşti, la care a şi evoluat jucătoarea ploieşteană.
La Europenele din Muntenegru, România a fost repartizată în Grupa a II-a, urmând să debuteze, astăzi, de la ora 18:30 (ora României), în compania reprezentativei din Belarus. După meciul de astăzi, „tricolorele” vor juca, în ordine, cu Serbia (3 octombrie, ora 18:30), Polonia (5 octombrie, ora 18:30), Rusia (6 octombrie, ora 21:00).
În Grupa I, vor combate echipele din Bulgaria, Turcia, Slovenia, Italia, Muntenegru, Slovacia.
Primele două clasate din cele două grupe se vor califica în semifinale, care sunt programate în data de 8 octombrie, finalele urmând să aibă loc pe 9 octombrie.