F. T.

La sfârşitul săptămânii, peste 700 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum şi reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, ai Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova și ai Direcției de Sănătate Publică Prahova, au acționat în echipe mixte, constituite prin Ordin al Prefectului, pentru intensificarea activităților de verificare a modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „în acest context, au fost verificate 840 de locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), politia anti-covid 2fiind legitimate 1877 de persoane și verificate 851 de autovehicule (dintre care 506 mijloace de transport în comun). Pentru neregulile constatate au fost aplicate 214 de sancțiuni contravenționale, dintre care 172 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, o sancțiune pentru fapte de natură economică și 41 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea nr. 61/1991, valoarea totală a amenzilor depășind 21.000 de lei”.
Pe fondul creşterii alarmante a numărului de îmbolnăviri, coroborat, din nefericire, cu ignoranţa unora, poliţia prahoveană reaminteşte că, începând cu data de 10 octombrie a.c., a fost instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au peste vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise din județul Prahova, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalul orar 06:00-22:00.