Ca urmare a situației epidemiologice actuale, Federația Română de Volei a anunțat că, atât la seniori, cât și la categoriile mai mici de vârstă, startul campionatelor naționale se va amâna.
Astfel, conform comunicatului forului național de specialitate, campionatele naționale de seniori (Divizia A1 și Divizia A2), feminin și masculin, precum și Cupa României, feminin și masculin, se vor programa în urma ședinței care se va desfășura cu reprezentanții și antrenorii cluburilor, întâlnire care încă nu se cunoaște când va avea loc.
De asemenea, campionatele naționale de juniori (juniori, cadeți, speranțe și minivolei), feminin și masculin, se amână până la o dată ce se va comunica ulterior.
Campionatele de juniori ar fi trebuit să înceapă în această săptămână, în vreme ce întrecerile seniorilor erau programate să debuteze la finalul săptămânii viitoare.