F. T.

Peste trei mii de persoane, aproximativ 180 de societăţi comerciale şi mai mult de 500 de autovehicele au fost verificate, în zilele de vineri şi sâmbătă, de către poliţiştii prahoveni şi reprezentanţi ai altor instituţii (DSVSA, ITM etc) în privinţa modului în care sunt respectate normele Legii 55/ 2020 privind măsurile de împiedicare a răspândirii virusului COVID- 19.
În acest context, au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale, însumând 32.000 de lei.
Scopul acestor verificări – reiterează, într-un comunicat de presă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova – nu este acel de a sancţiona, ci de a preveni răspândirea virusului.
De asemenea, poliţia prahoveană atenţionează că, în zilele următoare, efective sporite vor intensifica astfel de controale, câtă vreme numîrul îmbolnăvirilor a fost, în ultima perioadă, într-o îngrijorătoare creştere.