Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti a găzduit, săptămâna trecută, Campionatele Naţionale de Gimnastică Artistică, la feminin. După ce, cu o săptămână în urmă, băieţii şi-au disputat medaliile naţionale la Ploieşti, acum a fost rândul fetelor, de data aceasta fiind în concurs şi reprezentante de la CS Petrolul Ploieşti, antrenoare Corina Ungureanu, Livia Costache, Doina Olaru, Camelia Rădulescu.
Clubul ploieştean şi-a adjudecat, în total, o medalie de aur şi două medalii de argint. Două dintre medalii au fost obţinute de către Elisa Ruşină, în vârstă de 11 ani (junioară 2, nivel 3), cea care a adus şi cea mai strălucitoare medalie din tabăra ploieşteană.
Gimnasta ploieşteană a devenit campioană naţională la sărituri, cu o medie de 13.475 puncte (13.500 şi 13.450), şi a cucerit medalia de argint la sol, cu 12.850 puncte, fiind devansată doar de Andra Donose (CSŞ Bârlad – 13.300).
La individual compus, Elisa Ruşină s-a clasat pe locul al cincilea, cu un total de 64.435 puncte (12.850 – sol, 11.000 – bârnă, 9.600 – paralele inegale, 13.475 – sărituri, 17.500 – impus), medaliate fiind Andra Donose (CSŞ Bârlad – 71.600p), Ayiana Marinescu (CSM Arad – 70.175) şi Amalia Bălan (CSŞ Bârlad – 69.125).
La această categorie de vârstă, CS Petrolul a mai avut-o în concurs pe Gabriela Marcu, situată pe locul al şaselea la individual compus, cu 62.650 puncte (11.150 – sol, 9.500 – bârnă, 11.000 – paralele inegale, 13.200 – sărituri, 17.800 – impus).
Cealaltă prezenţă pe podium din tabăra petrolistă a fost reuşită de Maria Isbăşoiu, în vârstă de 12 ani (junioară 2, nivel 4), care a obţinut medalia de argint la individual compus, cu 43.750 puncte (11.850 -sol, 11.800 – bârnă, 8.300 – paralele inegale, 11.800 – sărituri).
Pentru CS Petrolul au mai concurat Sara Mosiuc şi Daria Măchiţă, situate pe locul 13, respectiv 17 la individual compus, la categoria junioare 3, nivel 2.
La senioare, reprezentantele de la CS Farul Constanța au dominat competiţia, câştigând titlurile pe echipe şi la toate cele patru aparate. La individual compus s-a impus Silviana Sfiringu (54.033), fiind urmată de Ana Maria Bărbosu (CSŞ Focşani – 53.866) şi de colega sa de la Farul, Ioana Stănciulescu (52.800).
De remarcat faptul că Ioana Stănciulescu a fost cea care şi-a adjudecat trei titluri în finalele pe aparate, la paralele (11.900), bârnă (14.167) şi sol (13.833), în vreme ce învingătoarea de la individual, Silviana Sfiringu (13.117), s-a impus la sărituri