N. Dumitrescu

În speranța că totuși va reuși să treacă pragul electoral la nivel național, Partidul Mișcarea Populară s-a mobilizat, prin membrii săi din teritoriu, și după aflarea rezultatelor de la votul din 6 decembrie. Astfel, la Biroul Eectoral Central a ”curs” la propriu cu cereri de anulare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din partea filialelor județene, printre care s-a regăsit și cea din Prahova. Numai că BEC nu a dat curs niciuneia dintre aceste solicitări, în urma unei ședințe ce a avut loc pe data de 10 decembrie fiind respinse nu mai puțin de 45 de cereri de anulare a alegerilor care au avut loc duminică, printre acestea regăsindu-se și cea formulată de Filiala Prahova a PMP. Urmare a centralizării voturilor, în Parlament vor intra doar cinci partide, respectiv PSD, PNL, Alianța USR PLUS, AUR și UDMR, întrucât PMP și Pro România nu au trecut pragul electoral. La nivel național, PMP a primit 4,82% din voturi la Camera Deputaților și 4,93% la Senat. În schimb, în Prahova, se poate considera că partidul înființat de Traian Băsescu a trecut pragul electoral, la Senat obținând 6,17%, iar la Camera Deputaților 5,07%. Fără folos însă, întrucât dacă la nivel național această formațiune nu a trecut pragul electoral, atunci nu i se poate atribui în Prahova niciun mandat de parlamentar. De altfel, ieri, într-o postare pe pagina sa de facebook, președintele Organizației Prahova a PMP, Cătălina Bozianu, care a deschis lista de candidați la Camera Deputaților și nu a mai reușit să obțină și un al doilea mandat de deputat, a transmis următorul mesaj: ”Le mulțumim prahovenilor care au încredere în echipa PMP și care au exprimat-o prin vot. Le mulțumim și celor care au avut alte opțiuni. Dincolo de amărăciunea neîndeplinirii pragului electoral la nivel național, pentru noi, rezultatul obținut în Prahova reprezintă o reconfirmare a faptului că, în județul nostru, avem o bază electorală solidă, construită în timp, prin muncă susținută, prin deschidere și sinceritate, prin fapte, nu prin vorbe. De aceea, vom continua să ne facem datoria față de prahoveni prin consilierii noștri locali și județeni, așa cum ne-am angajat la alegerile locale din luna septembrie. Vom rămâne aceeași echipă aflată la dispoziția oamenilor, mereu alături de ei, mereu pregătită să se bată pentru ei”.