Eliminarea impozitării salariului minim nu poate fi făcută pentru că presupune un cost enorm, a declarat Laurian Lungu, fondator al think tank-ului de economie aplicată Consilium Policy Advisers Group (CPAG), la un eveniment online organizat de Confederaţia Patronală Concordia, potrivit Agerpres.
„Cei care sunt angajaţi la salarii reduse au o povară fiscală mai ridicată decât media UE. Nu este cu mult mai mult, dar este puţin peste media UE. Sigur că se poate găsi şi o asemenea soluţie în viitor, dar nu o faci acum când, practic, ai un deficit bugetar de 10% din PIB şi în programul USR, dacă te uiţi la justificare, de unde iau fondurile pentru a acoperi acea lipsă de venituri de la buget, pentru că e clar că dacă renunţi impozitarea pe salariu minim şi la USR au o variantă şi mai extremă, că susţin niciun fel de impozitare, nici măcar contribuţii până la nivelul salariului minim, dacă am înţeles eu bine. Asta după mine la ora actuală nu se poate face pentru că este un cost enorm. Chiar şi USR-ul l-a calculat şi era un cost enorm pentru buget care în conjunctura actuală, când practic noi trebuie să ducem deficitul de la 10% din PIB, tu să mai creezi o gaură, este o aberaţie economică. Nu poate să fie făcută, după mine….O economie nu poate fi supusă la şocuri într-un asemenea hal”, a spus Laurian Lungu, referindu-se la propunerea USR-Plus de a fi eliminată impozitarea pentru salariul minim.
Potrivit acestuia, în cazul în care sunt eliminate taxele şi astfel cresc salariile nu se ştie ce se va întâmpla cu acei bani şi dacă se vor întoarce la buget.
El a subliniat că, în România, ponderea celor care lucrează pe salariul minim pe economie în totalul salariaţilor este mult mai mare decât în alte ţări din Europa.
„Este o puternică asimetrie care s-a creat în economie. Nu este normal aşa ceva. Ca să luăm un punct de referinţă, în multe ţări din Europa ponderea contractelor care sunt plătite la salariul minim este cuprinsă între 5 şi 10%. Dacă ai deja 10% în total contracte de muncă este foarte mult. Noi avem peste 30%. Asta ca să avem o idee despre problema care este în România. Din punct de vedere macroeconomic, aceasta vulnerabilizează economia. De ce? Atunci când ai o criză, când trebuie să reduci temporar salariile, o companie te pune să lucrezi patru zile. Ori, dacă ei sunt deja la nivelul salariului minim, nu mai poţi să reduci. Ajustarea în jos a salariului nu se mai poate face”, a explicat Laurian Lungu.
În ceea ce priveşte nivelul salariului minim, economistul a declarat că „trebuie găsit balansul între soluţia politică şi soluţia economică”.
Economistul a precizat că în aceste condiţii de incertitudine în 2021 ar fi în favoarea menţinerii puterii de cumpărare prin indexarea salariului cu rata inflaţiei.