Sfânta Muceniță Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării, însă nu se știe cu exactitate dacă provenea din neam de români sau de bulgari. Numele său în limba greacă înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. Pentru că a dovedit milă față de oamenii sărmani, a fost omorâtă de tatăl sau, la vârstă de numai 12 ani. Chiar dacă moaștele sale se află la Curtea de Argeș de la sfârșitul sec. al XIV-lea, abia în anul 1950 Sinodul BOR a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia.
Istoria arată că moaștele Sfintei Filofteia au fost duse inițial la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Țaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au și ars orașul. Pentru a le feri de profanare, moaștele au fost duse la Vidin, unde au stat puțin timp, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor creștine la Nikopole, crescând amenințarea turcă, moaștele au fost oferite domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a așezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrala mitropolitană. În acest fel se explică și alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat după ziua hramului). După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfințită la 15 august 1517, moaștele au fost așezate aici a două zi, când s-a făcut și proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).
Moaștele au rămas la Curtea de Argeș până în 1893, când, datorită stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeași localitate. În timpul primului război mondial, ca urmare a mutării frontului în apropierea acestei localități, moaștele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeș, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.
În tradiția popular, Sfânta Filofteia este numită Poitra lui Nicolae
