Perioada transferurilor de iarnă devine interesantă, încă de la începutul ei. Fiecare echipă cu pretenții încearcă să se întărească, mergând pe diverse strategii. Petrolul adună jucători la care alte cluburi au renunţat sau pe care nu și-i mai permit, Rapid apelează la latura… sentimentală, încercând readucerea unor simboluri ale clubului giuleștean, iar Craiova transferă jucatori care s-au remarcat la alte echipe.
După Silviu Pană, care a părăsit Turris Măgurele, semnând cu Petrolul, și Ștefan Bărboianu (32 de ani) este anunțat drept „semnat cu Petrolul”, după ce a anunțat că a reziliat contractul cu Turris Oltul, Petrolul fiind fosta și… viitoarea destinație. Unde se va „lupta” pentru titularizare cu Mendoza sau Olaru, postul de fundaș dreapta având mare concurență. Dacă transferul este „util” sau nu, vedem peste câteva luni.

Adversarele se întăresc

În afara Petrolului, și celelalte echipe care visează la promovare se orientează pe piața transferurilor! Rapid este în negocieri avansate cu Alexandru Ioniță, jucător crescut în Giulești, care acum evoluează pentru Astra.
Ioniță (26 de ani) și-a dat acceptul să revină la echipa sa de suflet, iar acum cluburile Rapid și Astra negociază termenii transferului și, cel mai probabil, acesta va fi împrumutat în Giulești, desigur, dacă nu va fi suspendat pentru doping!
Ioniță a jucat ultimul pentru giurgiuveni pe 26 septembrie 2020, când a evoluat doar 37 de minute în eșecul cu Viitorul, scor 1-4, apoi a fost suspendat de ANAD pentru dopaj, așteptând verdictul forului condus de Cristi Balaj.

Și Craiova a mutat!

Atacantul Arsene Luboya (28 de ani) este primul transfer al liderului Ligii a 2-a, U Craiova 1948 SA, din această iarnă. Vârful a venit de la Fotbal Comuna Recea, unde a avut o primă parte de sezon destul de bună, sub comanda prahoveanului Nae Constantin, care l-a pregătit la trupa maramureșeană.
Constantin este convins că U Craiova 1948 SA nu a greșit prin aducerea africanului Luboya.
”Pentru el este un pas înainte, iar dacă reprezentanţii Craiovei l-au transferat este clar că și-au făcut niște planuri cu el. Poate juca și în bandă, și atacant, oriunde în ofensivă, este un jucător puternic” – spune Constantin.
Iar campania de transferuri este de-abia la început, pentru toate echipele de eșalon secund…