Pe pârtia de la Innsbruck, din Austria, sportivul de la CSO Sinaia, Sebastian Enache, a reprezentat România în cadrul etapei de Cupă Mondială de Skeleton. Elevul antrenorului Marius Ene a debutat în noul sezon de Cupă Mondială cu un loc 18, stabilind un timp total de 1:47.81 minute, în cele două manşe ale întrecerii (54.10 secunde/53.71 secunde).
Sebastian Mihail Enache a încheiat, astfel, la 2.29 secunde de prima poziţie, ocupată de doi sportivi: letonul Martins Dukurs (52.90 sec./52.62 sec.) şi rusul Alexander Tretiakov (53.04 sec./52.48 sec.).
Podiumul a fost completat de rusul Nikita Tregubov, care a încheiat la doar două sutimi de secundă de primii doi clasaţi!
Următoarea etapă din Cupa Mondială de Skeleton este programată pe 18 decembrie, tot la Innsbruck.