Federaţia SANITAS protestează faţă de îngheţarea salariilor, iar poştaşii din cauza
condiţiilor de muncă

 

N. Dumitrescu

 

Deși este pandemie iar vremea a întors foaia, cum se spune, acțiunile de protest ale sindicaliștilor nu vor lua pauză, ba din contră, în aceste zile, în centrul Ploieștiului, sunt anunțate chiar două astfel de evenimente. Primul miting anunțat, pentru astăzi, este cel al Sindicatului Județean Sanitas Prahova, iar cel de-al doilea, al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Filiala Muntenia, va vea loc mâine. Fiecare dintre cele două acțiuni va fi organizată în jurul prânzului și a primit aprobarea Comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice constituită la nivelul municipiului Ploiești. În primul caz, sindicaliștii sunt nemulțumiți de înghețarea salariilor, iar în cel de-al doilea caz, revendicările poștașilor sunt referitoare la condițiile de desfășurare a activității acestora. Federația SANITAS făcuse public încă de săptămâna trecută faptul că, din această săptămână, va demara o serie de acțiuni în vederea susținerii salariaților din Sănătate și Asistență Socială, afectați de decizia hotărâtă de guvernați, cea care vizează faptul că în 2021 nu vor mai fi creșteri salariale, lefurile rămânând la nivelul celor de la sfârșitul anului trecut. În legătură cu revendicările poștașilor, ieri am dorit să aflăm un punct de vedere și de la directorul regional al Sucursalei Ploiești a Companiei Naționale Poșta Română, Constantin Oprea, însă, contactat telefonic, acesta a refuzat să discute cu noi, pe motiv că nu ”nu este abilitat să dea declarații”, persoana cea mai în măsură în acest caz fiind ”domnul director de la București”, dar nu poate să ne dea numărul acestuia de telefon din aceleași motiv, că ”nu are calitatea de a purta discuții cu presa”!

Reprezentanții Sindicatului Județean Sanitas Prahova vor organiza astăzi adunarea publică între orele 12.00-13.00, pe aleile parcului din fața Palatului Administrativ din Ploiești, unde își are sediul și Instituția Prefectului Prahova. De altfel, Federaţia SANITAS anunțase încă de săptămâna trecută faptul că va demara o serie de acţiuni, în perioada următoare, pentru susţinerea salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă Socială pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an. Concret, pentru astăzi, 12 ianuarie, au fost anunțate pichetări şi mitinguri, în intervalul orar 12:00 – 13:00, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor din toată ţara – inclusiv în Prahova – solicitându-se convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi. De asemenea, în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat- care nu au fost anunțate deocamdată – sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României vor fi pichetate. ”Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni”, și-au justificat cei de la Federația SANITAS acțiunile menționate, care au făcut publice și revenicările lor. Este vorba despre aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială. Pe de altă parte, sindicaliştii au mai anunțat că vor redacta și o scrisoare deschisă către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European, prin care vor să atragă atenţia asupra faptului că ” România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia”. Pe de altă parte, s-a mai anunțat faptul că, în funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor lor.

În ceea ce privește acțiunea Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Filiala Muntenia, adunarea publică de mâine este programată să aibă loc între orele 11.00-12.00, pe aleile Parcului ”Nichita Stănescu” din Ploiești, astfel încât revendicările lor să fie auzite și peste drum, unde se află sediul Sucursalei Ploiești a Companiei Naționale Poșta Română, inclusiv al biroului directorului Constantin Oprea, care nu a dorit să discute cu noi întrucât ”nu este abilitat” și ”nu are calitatea de a purta discuții cu presa”. Principalele nemulțumiri ale poștașilor însă, așa cum am aflat, sunt legate de tehnica de calcul foarte învechită, dar și de condițiile de desfășurare a activității acestora.
Trebuie menționat faptul că, având în vedere pandemia, la cele două acțiuni de astăzi și mâine din centrul Ploieștiului nu vor mai participa sindicaliști de ordinul sutelor, așa cum se obișnuia în anii trecuți. Și asta deoarece, conform noilor norme în vigoare, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, și cu respectarea unor reguli de protecție sanitară. Concret, este obligatorie purtarea de către toţi participanţii a măștilor de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul; dezinfectarea mâinilor, în cazul tuturor persoanelor care vor sosi în spațiul în care se va desfășura mitingul; menținerea distanței fizice de minimum un metru între participanți.