Nicoleta Dumitrescu
Faptul că puterea modifică structura umană este deja un lucru știut. Cazuri sunt destule, iar ultimii ani au demonstrat că politica românească a reușit foarte bine ca, prin prisma puterii obținută prin voturi, să modeleze inclusiv caractere. Dar nu orice fel de caractere, ci dintre cele vulnerabile, care pot fi cumpărate! La început cu o sumă mică, apoi cu mai mulți bani, de aici viziunea schimbată asupra lumii și realității în care trăiesc unii față de restul, ca în două lumi paralele.
Iar confirmarea a venit, cel mai recent, de la un politician care a fost, grație partidului care l-a promovat, la masa puterii. Este vorba despre fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, care crede că a fi membru într-un guvern timp de un an este ca un fel de stagiu… într-un spital psihiatric!!! Și asta din cauza faptului că sunt destui politicieni atinşi într-un fel sau altul de patologia puterii. ”Trebuie să te uiţi la tine însuţi să vezi care sunt propriile derive şi să fii conştient de asta, să fii foarte vigilent cu tine însuţi. Dar să ştiţi ceva, că patologia puterii afectează pe toată lumea. Orice meserie care are legătură cu puterea este susceptibilă să dezvolte patologii ale puterii (…). Deci, patologia puterii e foarte răspândită”, este de părere fostul ministru.
Și cam are dreptate. Pentru că, deși aparent pare că nu se lasă cu vreo durere, boala puterii are reacții diverse, de la persoană la persoană. Iar indiferent că este vorba despre bărbat sau femeie, primul semn îl reprezintă poftele. Pofta de a sta la masă cu mai marii cei mai mari, de a avea privilegii, de a se găsi cărări ascunse acolo unde drumurile sunt închise, de a li se deschide uși acolo unde draperiile sunt trase ca să nu se vadă lumina aprinsă, de a avea mașina la scară, iar șoferul să îi deschide ușa cu o mână ușa, iar în cealaltă să îi țină umbrela atunci când plouă. De a primi felicitări că este cel/cea mai bun/bună, cel/cea mai ”tare”, că face totul perfect și i se cuvin tot felul de beneficii, inclusiv materiale, pentru că merită!
Iar politica pare că a reușit să contribuie la dezvoltarea patologiei puterii, putere care a devenit și ea contagioasă, aproape la concurență cu pandemia de coronavirus! Iar faptul că este așa și nu altfel este demonstrat o dată la patru ani când, imediat după ce ajung în funcții, dintre cele mai mari, politicienii- este adevărat nu chiar toți- pierd ritmul și simțul realității. Odată prins borcanul puterii, ținta este ca să nu mai fie scăpat din mână, conținutul fiind foarte bine păstrat cât să ajungă unui trai, considerat decent, și următoarelor generații din familie.
Așa se face că unii lasă moștenire – copiilor, nepoților, soților, soțiilor etc. – pe listele de candidați ale partidelor, la alegeri, fie locale, fie parlamentare, până şi statutul de ales local, județean ori de deputat sau senator, la care se mai pot adăuga diferitele funcții din multiplele paliere ale instituțiilor statului, și acestea împărțite tot pe criteriul politic. Nu contează că persoanele respective nu excelează într-un anumit domeniu, că nu au experiență, că nu au studiile necesare! Contează că în spatele lor sunt partidele. Anumite partide. Iar patologia puterii se vede atunci când se lasă inclusiv impresia că beneficiile obținute vremelnic pot transforma albul în negru, frumosul în urât, normalul în nefiresc, considerându-se că lumea le aparține doar lor! Iar restul… nu mai contează!
