Din Liga a II-a a mai rămas, pentru echipele din play-out, o singură etapă, iar elevii lui Tavi Grigore au nevoie de 3 puncte pentru a câștiga grupa B din play-out, succesul părând foarte facil, în fața unei echipe moldovene, Aerostar, deja retrogradate.
Moldovenii au luat un singur punct în play-out și, având în efectiv foarte mulți juniori, par pe post de ”victimă sigură”, fiind retrogradați deja! Oricum, petroliștii au de luat și o revanșă, după meciul din sezonul regular, când Aerostar s-a impus cu 4-1, meci care, în economia campionatului, a contat enorm, ducând la ratarea calificării în play-off.
După penultima rundă, în care Petrolul a ”stat”, miza s-a mutat în subsol, unde vom avea o adevărată finală pentru evitarea retrogradării directe, la Slobozia, Unirea și CSM Reșița urmând să joace meciul decisiv pentru a avea șansa salvării, penultima clasată în ierarhia la zi urmând să retrogradeze direct, iar ocupanta locului 5 va da baraj, pentru supraviețuire, cu formația clasată pe aceeași poziție în grupa A.

Revenind la Petrolul, finalul de sezon va grăbi… întrebările care se pun cu privire la viitorul clubului, după anunțul celor de la Veolia, care au decis să rămână doar sponsori, fără a se mai implica în manageriatul clubului. Cum ”în acte” puterea de decizie rămâne cam aceeași, rămâne de văzut ce se va întâmpla și cum se vor clarifica lucrurile cu privire la viitorul clubului! Dacă se vor clarifica…
Iată rezultatele și clasamentul etapei a 6-a din play-out, în care ploieștenii
au avut pauză:
CS Concordia Chiajna 0 – 2 Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CS Muncitoresc Reșița 1 – 1 SCM Gloria Buzău
CS Aerostar Bacău 2 – 2 Unirea 04 Slobozia
Clasament Etapa 6
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 6 3 0 3 15-14 41
2. FC Petrolul Ploieşti 5 2 2 1 6-4 39
3. SCM Gloria Buzău 5 2 3 0 9-4 35
4. CS Concordia Chiajna 5 2 1 2 5-6 31
5. CS Muncitoresc Reșița 5 2 1 2 8-6 26
6. AFC Unirea 04 Slobozia 5 1 4 0 7-5 26
7. CS Aerostar Bacău 5 0 1 4 4-15 11