Sfânta Iulita a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). A rămas văduvă la puţin timp după naşterea fiului ei, Chiric.
Când Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfânta Iulita şi-a luat fiul şi a plecat din Iconia în Seleucia. Aici este arestată şi dusă înaintea judecătorului sub acuzaţia că este creştină. Judecătorul, ca să o facă să-şi lepede credinţa în Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi şi i-a adresat câteva cuvinte. Chiric, deşi avea doar trei ani, a strigat: „Eu sunt creştin şi vreau cu mama mea!”. În urma acestor cuvinte, judecătorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatră şi şi-a dat duhul. După chinuri cumplite, Iulitei i s-a tăiat capul. Moaştele sfinţilor mucenici Chiric şi Iulita sunt făcătoare de minuni. O parte dintre sfintele lor moaşte se află la Ohrida, în Biserica Sfintei Născatoare de Dumnezeu Vindecatoarea.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înțelepte
Articolul următorAnecdote