N.Dumitrescu

Ajunsă la a 68-a ediție, manifestarea tradițională organizată în orașul Vălenii de Munte – Cursurile de vară ale Universității Populare ”Nicolae Iorga” – va fi deschisă mâine, 15 august a.c., aceasta urmând să reunească personalități de marcă din domniile științei și culturii. Acțiunile- care vor dura până la data de 20 august- sunt organizate de Consiliul Județean Prahova, prin Centrul Județean de Cultură, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” și Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, alături de Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Consiliul Local și Primăria Vălenii de Munte, Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte și Centrul Cultural Izvoarele. Potrivit organizatorilor, Cursurile de Vară ale Universității Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte constituie un prilej deosebit de a reafirma identitatea națională și valorile definitorii ale poporului român, continuându-se, astfel, o tradiție culturală pe coordonatele stabilite de însuși Nicolae Iorga, și la această ediție numeroși invitați, din domeniul științei și culturii, urmând să participe și să susțină conferințe, prelegeri, alocuțiuni, prezentări, comunicări etc. Festivitatea oficială de deschidere este programată pe data de 15 august, la ora 9.00, în Parcul ”Unirii” din Vălenii de Munte, după intonarea imnului de stat și depunerea de flori la monumentul savantului Nicolae Iorga urmând să susțină alocuțiuni, alături de reprezentanți din administrația locală și județeană, acad. Ioan Aurel Pop- președintele Academiei Române, acad. Valeriu Matei- directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și istoric dr. Georgeta Filitti. De adăugat faptul că, în aceeași zi, la ora 11.00, vor fi deschise și festivitățile organizate cu ocazia zilei orașului Vălenii de Munte, din programul cărora nu va lipsi parada portului popular, ocazie cu care va fi deschis și tradiționalul Târg al orașului. Iată care este programul Cursurilor de vară ale Universității Populare ”Nicolae Iorga” în ediția din acest an: * 15 august, Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, ora 16.00, conferința ”Nicolae Iorga și Polonia”, prezintă Nicolae Mareș, fost ambasador al României în Polonia; lansarea volumului „Culegere de aforisme” de Nicolae Iorga, prezintă directorul Editurii Fundației „România de mâine”; prezentarea volumului „Cugetări” de Nicolae Iorga, apărut la Muzeul Național al Literaturii Române, prezentat de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, ziua fiind încheiată cu vernisarea expoziției de artă plastică a artistei Nadia Negru și cu un recital de poezie susținut de actorul Nicolae Jelescu, acompaniat de cantautorul Viorel Burlacu. * 16 august, ora 9.00, masa rotundă cu tema ”Vasile Alecsandri în istoria și cultura românilor”, participă acad. Valeriu Matei și Nicolae Băciuț, moderator prof. Constantin Stere; ora 10.30 – evocarea ”100 de ani de la nașterea lui Eugen Coșeriu, lingvist și scriitor”, prezintă acad. Valeriu Matei; ora 11.30, prelegererea ”Pericolele falsificării istoriei și demitizarea puterii. „Discursurile parlamentare” ale lui Nicolae Iorga ca formă a culturii politice”, prezintă Ioan Vulpescu, deputat, fost Ministru al Culturii; ora 12.00, prelegere susținută de conferențiar universitar dr. Aliona Grati; ora 17.00, masă rotundă ”Cămașa cu altiță în contextul strategiilor identitare românești”, moderator Anișoara Ștefănucă, directorul Centrului Județean de Cultură Prahova; ora 18.00, recital de poezie pe versurile poetului Valeriu Matei. * 17 august, ora 9.00, prelegererea ”Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti. La 200 de ani de la Revoluție”, prezintă istoric dr. Georgeta Filitti; ora 11.00, conferința ”Căile divergente ale primei modernități românești (sec. XVII-XVIII)”, cu participarea acad. Răzvan Theodorescu; ora 12.00- conferința ”Tendințe și curente în arta românească în perioada interbelică”, participă Pavel Șușară; ora 18.00, la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, manifestarea ”150 de ani de la naștera istoricului Nicolae Iorga”, participă acad. Valeriu Matei, istoric dr. Georgeta Filitti, prof. Ion Bocioacă. * 18 august, ora 9.00, prelegerea ”Reforma agrară din 1921 în România. Consecințe economice, sociale și politice”, prezintă istoric dr. Georgeta Filitti, ora 10.00, prelegerea ”Integrarea Basarabiei în România Mare”, prezintă prof. univ. dr. Ion Constantin; ora 11.00, prelegerea ”Societatea civilă, clasa politică românească și marile reforme în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, prezintă Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii; ora 12.00, prezentarea volumelor de „Memorii” ale lui Nicolae Iorga, prezintă prof. univ. dr. Ioan Cristescu, ziua de 19 august fiind dedicată vizitării unor obiective culturale din comuna Măneciu, respectiv a Mănăstirii Cheia și Suzana și a celor două muzee din Cheia. * 20 august, ora 9.00, vernisarea expoziției ”Obiective arhitecturale restaurate”, realizată de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România, dar și a expoziției de restaurare de bunuri muzeale, realizată de Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, urmată de dezbateri la care participă experți în domeniul restaurării.