Lucian Avramescu
Buni zori, prieteni! La Sângeru zorii își arată un chip blând. Eu mă străduiesc să răspund cu un zâmbet. Nu știu dacă îmi iese.
Biserica din Livadă își rânduiește ținuta de toamnă, iar eu care o vedeam fără opreliștea ușii, liber mereu pentru om și rândunele, sunt nevoit să mă răzgândesc la perspectiva zăpezii care – cine știe – într-o zi va veni, dând buzna peste icoane. Așa că l-am sunat pe prietenul meu Liviu Mogoș, care a vrut să facă ușa de la început, dar n-a putut trece de ușa încăpățânării mele. O va face.
Ieri am primit vizita a doi soli din Ploiești, municipiu care m-a găsit cândva apt de a primi diploma de Cetățean de onoare. Părintele protoiereu al Ploieștilor, Mihăiță, un prelat tânăr, cu o privire caldă și hărăzit cu o vorbă care înflorea trandafiri pe terenul secetos al sufletului meu și Mihaela Iamandi, director executiv al Consiliului Județean Prahova, o doamnă distinsă, primul oficial al acestei instituții care dă pe la Muzeul Pietrei în două decenii.
Conduși de Giorgiana, au vizitat cu încântare tot ce am clădit și m-au felicitat cu căldură. ”Aici e munca de o viață a unui om!”, a sintetizat protoiereul.
Ambii au găsit îndreptățită cererea mea pentru patriarh, de care aveau cunoștință, ca atunci când îmi va veni sorocul să rămân între pietrele și crucile cioplite de țărani, în unicul sat-muzeu din piatră al României. E binevenită și încuviințarea Preafericitului, dar nu obligatorie fiindcă lucrurile se rezolvă simplu pe plan local. Mi-au promis tot sprijinul instituțiilor pe care le reprezintă.
Să aveți o zi luminoasă, prieteni!
