George Marin
Drumul pugiliștilor prahoveni la actuala ediție a Campionatelor Europene pentru Tineret s-a încheiat săptămâna trecută, joi seară. La capătului lui se află doar medalia de bronz pe care Livia Botica a cucerit-o prin prezența sa în semifinalele categoriei 80 de kilograme. Livia este pregătită la clubul CSM Ploiești de antrenorii Titi Tudor „Prosop” și Adrian Pîrlogea. La competiția de la Budva (Muntenegru) ea a fost asistată la colțul ringului de antrenorul lotului național feminin, Adrian Lăcătușu. Oricum, Livia merită felicitări pentru această medalie obținută cu trudă.
În partida prin care Livia ar fi putut schimba medalia de bronz pe cel puțin una de argint dacă s-ar fi calificat în finală, ea a cedat înainte de limită în fața rusoaicei Maria Proskunova. Cu o evoluție surprinzător de apatică, Livia a suportat atacurile adversarei. Câteva lovituri de dreapta recepționate la figură de fata noastră l-au determinat pe arbitrul de ring, polonezul Filip Stefanski, să procedeze la numărătoarea ei, în două rânduri. După abia a doua numărătoare (!), oficialul a decis oprirea luptei pentru inferioritate (RSC) când mai erau 79 de secunde de luptă din primul rund.
Cu o zi mai devreme, și Iulian Dumitrescu fusese declarat învins în fața ucraineanului Olexandr Balabin, după un meci extrem de echilibrat la finalul căruia oricare dintre luptători ar fi putut fi declarat învingător. Din păcate pentru Iulian, arbitrii judecători au găsit acel „ceva” în favoarea sportivului din Ucraina, cel care s-a calificat pentru semifinalele categoriei 75 de kilograme pășind astfel în rândul medaliaților competiției în detrimentul boxerului nostru. Luată în ansamblu, chiar dacă nu a reușit obținerea unei medalii, evoluția lui Iulian Dumitrescu ne dă speranțe de progres în viitorul apropiat.
Odată cu drumul pugiliștilor prahoveni, la această ediție a campionatelor Europene pentru Tineret s-a încheiat și drumul întregii delegații a țării noastre. Livia Botica aduce acasă una dintre cele doar trei medalii de bronz cucerite pentru culorile românești. Ceilalți doi medaliați sunt Loredana Marin (categoria 60 de kilograme) și Andrei Musteț (categoria 63,5 kilograme).
Nu știu cât demult se va deschide coada de păun pe site-urile de socializare utilizate de Federația Română de Box (pentru că site-ul oficial – adevărata oglindă a „firmei” – este resuscitat doar la mare nevoie de anunțuri oficiale pentru oferte de cazare și masă) și nu știm cine și ce analiză va dori să facă referitor la aceste rezultate. Oare reprezintă un succes cucerirea a doar trei medalii de bronz la o delegație de 15 sportivi care au beneficiat de condiții bune de pregătire? Dar, ce ne facem cu faptul dureros că 11 dintre cei 15 reprezentanți ai României au ieșit din competiție încă din primul tur? Deja întrezăresc scuza devenită clasică referitoare la ghinionul că am întâlnit sportivi doar din spațiul ex-sovietic. Da, este normal să îți iasă în cale asemenea adversari. Calitativ, aceștia sunt la un nivel cel puțin bun, dacă nu foarte bun, deci este firesc să îi întâlnești în tururile superioare. Dacă reușești să te califici în aceste tururi! Nici din punct de vedere statistic nu te poți sustrage de la o asemenea întâlnire, oricând ar fi ea programată. Iată care a fost numărul de participanți din spațiul despre care ne este atâta teamă: Rusia și Ucraina câte 25 de participanți (13 băieți și 12 fete, echipe complete), Armenia 15 (12+3), Moldova 12 (11 + 1), Belarus 12 (8+4), Azerbaidjan 9 (doar băieți), Georgia 9 (8+1), Lituania 7 (5+2), Letonia 5 și Estonia 3, ultimele două trimițând doar băieți, în timp ce noi am avut 15 participanți, 8 băieți și 7 fete. Celelalte țări foste componente ale defunctei URSS sunt arondate în zona asiatică. Pe lângă aceste delegații, ca număr de participanți am mai fost depășiți doar de: Turcia 23 (13+10), Polonia 21 (10+11), Ungaria 20 (12+8) și, surpriză!, Italia 16 (8+8). După cum se vede, în această listă se află, cu excepția Italiei, toate țările consacrate ca având îndelungă tradiție în box, punând mare importanță pe acest sport și care au obținut rezultate mai mult decât meritorii în boxul amator. Desigur, din lista țărilor cu tradiție pugilistică remarcabilă și cu prezență consistentă la competiția juvenilă acum încheiată lipsesc: Bulgaria, țările din spațiul ex-iugoslav, și partea din Germania cunoscută până acum 30 de ani ca RDG. Da, am întâlnit preponderent adversari din spațiul ex-sovietic, adversari puternici, dar adversari pe care nu aveai cum să nu îi întâlnești și, în plus, despre care erai informat. În general, ne-au bătut tocmai acest gen de sportivi proveniți din țări care, ca și noi, urmăresc succesul olimpic. Dar, pe noi, ne-a bătut și Italia, și Norvegia (vedeți rezultatele), o țară care, din două fete participante – nordicii nu au avut niciun băiat în competiție – are o finalistă, alta decât cea care a învins-o pe sportiva noastră! Vreți să știți cine a mai avut reprezentanți în finală? Ei bine, Grecia – o fată (din trei prezente), Italia – o fată, și Muntenegru – o fată, aceasta fiind singura lor reprezentantă. Iar la băieți, observăm că Spania are doi finaliști (din șase participanți), Israel are unul (din nouă), iar în semifinală – deci la nivelul la care am ajuns și noi – a apărut și singurul reprezentant al Țărilor de Jos. Așadar, afirmația cu ghinionul este atât de bătrână și de șchioapă încât are nevoie de un baston solid ca să stea în picioare. Este clar că, indiferent cum o dăm și cum o sucim, tot în acest cerc, în această lume ne învârtim. Aceștia au fost, sunt și vor fi adversarii noștri, de la cadeți până la seniori.
Nu ar fi mai bine să ne gândim la ceea ce nu a fost bine, să vedem ce trebuie schimbat sau îmbunătățit pentru a nu ne mai plânge de una și de alta?
Rezultatele sportivilor români:
Cat. 51 kg. M (14 participanți): Saly Marian Palapiuc p.p. (0-5) Ruslan Pirov (Rusia);
Cat. 54 kg. M (17 participanți): Gheorghe Marian Ghinoiu (CSM Ploiești) p.p. (0-5) Vladislav Smalouski (Belarus);
Cat. 57 kg. M (21 de participanți): Ionuț Chiriac p.p. (0-5) Garoglan Khandzanov (Rusia);
Cat. 60 kg. M (22 de participanți): Eusebiu Iulian Tîrzoman p.p. (1-4) Erik Israelian (Armenia);
Cat. 63,5 kg. M (19 participanți): Andrei Musteț b.p. (5-0) Gulu Guliyev (Azerbaidjan); b.p. (4-1) Deni Alagić (Croația); p.p. (0-5) Lașa Gagnidze (Georgia);
Cat. 67 kg. M (21 de participanți): Alexandru Marian Buleu p.p. (0-5) Aleksandr Zyrianov (Rusia);
Cat. 71 kg. M (27 de participanți): Cosmin Daniel Hermeziu p.p. (1-4) Mateusz Urban (Polonia);
Cat. 75 kg. M (22 de participanți): Iulian Dumitrescu (CSM Ploiești) b.p. Marko Simon (Ungaria); b.p. (5-0) Turhanan Tuysuz (Turcia); p.p. Olexandr Balabin (Ucraina);
Cat. 48 kg. F (9 participante): Emilia Ramona Drăgan p.p. (2-3) Darya Dzeranok (Belarus);
Cat. 50 kg F (14 participante): Roxana Hamza p.p. (0-5) Jenny Simonsen (Norvegia);
Cat. 54 kg. F (11 participante): Nicoleta Marilena Banciu p. RSC 3 Kenser Tutuncu (Turcia);
Cat. 60 kg. F (15 participante): Loredana Andreea Marin b.p. (5-0) Darya Lețko (Belarus); b. RSC 3 Berfin Polat (Turcia); p.p. (0-5) Nadejda Golubeva (Rusia);
Cat. 66 kg. F (9 participante): Alina Alexandru Crețu p.p. (0-5) Anna Sezko (Ucraina);
Cat. 75 kg. F (9 participante): Andrei Roberta p. RSC 2 Chiara Saraiello (Italia);
Cat. 81 kg. F (5 participante): Livia Maria Botica (CSM Ploiești) b. RSC 1 Maria Pepek (Polonia); p. RSC 1 Maria Proskunova (Rusia).