Conform datelor oficiale, în Prahova crește zilnic rata de infectare cu SARS Cov-2
V. S.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a dat publicității, luni seară, situația infectărilor cu SARS Cov-2 în unitățile de învățământ din județ, de la începutul acestui an școlar, respectiv din 13 septembrie și până luni, 11 octombrie. Conform sursei menționate, în intervalul amintit, deci în mai puțin de o lună, au fost confirmați pozitiv 979 de elevi, 37 de preșcolari și 321 de cadre didactice. La începutul acestei săptămâni se aflau în izolare 658 de elevi, 20 de preșcolari și 227 de cadre didactice.
Situația poate deveni critică, în următoarele săptămâni, dată fiind rata în creștere a cazurilor de infectare cu SARS Cov-2 pe raza județului Prahova. La ultima raportare, de ieri, Direcția de Sănătate Publică a făcut publice noile informații referitoare la rata coronavirusului în localitățile prahovene. Astfel, 17 localități, printre care se află și municipiile Ploiești (9,64) și Câmpina (9,32), dar și orașele Băicoi (9,27) și Slănic (11,28), depășiseră rata de 9 cazuri de coronavirus la o mie de locuitori.Prahova a ajuns la o rată generală de infectare cu SARS Cov-2 de 7,23 la mie, ieri fiind raportate alte 604 noi cazuri de persoane diagnosticate.
Noi unități de învățământ preuniversitar din județul Prahova se vor închide pentru următoarele 14 zile, după înmulțirea cazurilor de Covid-19. Ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis trecerea în sistem online pentru șase unități școlare din județ. Acestea sunt Grădinița cu Program Prelungit Sf. Arhangheli Mihail și Gavril Ploiești (între 12 și 25 octombrie), Grădinița cu program prelungit Ploieștiori (12-25 octombrie), Grădinița cu program prelungit nr. 47 Ploiești (13-26 octombrie), Școala Gimnazială Sf Vasile Ploiești (12-25 octombrie), Colegiul Național I.L. Caragiale Ploiești, clasele V-XII (13 – 26 octombrie) și Colegiul Național Al. I. Cuza Ploiești (13-26 octombrie).