Pe loc retrogradabil sau în subsolul ierarhiei, cele două echipe prahovene de Liga a III-a, CSo Plopeni, respectiv CS Blejoi, încearcă să mai strângă câte ceva în clasament, în finalul lui 2021. Blejoiul a luat o gură de oxigen, săptămâna trecută, chiar prin victoria de la Plopeni, care a trimis însă echipa lui Daniel Dumitrache la distanţă de locul 8, care ar asigura salvarea, teoretic, la final de sezon!
Acum, CSO Plopeni merge la Braşov, pentru un duel dificil, contra celor de la AS SR, marea problemă nefiind meciul în sine, pentru că şi adversarii stau prost, ci absenţele majore din tabăra prahovenilor! Practic, Dumitrache merge la Braşov fără niciun fundaş central, Ţăranu, Roberto Alecsandru şi Ristea fiind suspendaţi, la fel ca şi Huza! La aşa absenţe, este greu de crezut că, dintr-un lot, oricum, “subţirel”, se vor găsi soluţii viabile, dar, pe principiul că “nu au ce pierde”, plopenarii au dreptul să spere, măcar!
În revenire uşoară, CS Blejoi va primi vizita unei echipe cu pretenţii la primul loc, tot mâine, de la orele 14,00, FC Pucioasa, orice punct fiind bine-venit, după o serie de meciuri slabe, mai ales pe teren propriu, pentru elevii lui Răzvan Vlad.
Liga 3 – Meciurile Etapei 12
Astăzi, ora 14.00:
AFC Odorheiu Secuiesc – ACS KSE Târgu Secuiesc
Mâine, ora 14,00:
CS Blejoi – AS FC Pucioasa
Olimpic Cetate Râşnov – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2
ACS Kids Tâmpa Braşov – AFC Hermannstadt 2
ACS SR Municipal Braşov – CSO Plopeni