Cine sunt ei? Cei care nu poartă mască. Aceia care cred că totul este o „făcătură”.
Cei care se mint singuri că internaţii de la secţile ATI nu există, ci este „scorneala forţelor oculte”.
Altfel nu se poate explica totuşi cum, în urma controalelor efectuate în ziua şi noaptea de luni spre marţi ( 8/9 noiembrie a.c.), în urma unor razii efectuate de către poliţia prahoveană, pe raza orașelor Azuga, Băicoi, Bușteni, Boldești-Scăeni, Mizil, Vălenii de Munte şi a comunelor Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Brazi, Drajna și Gorgota – acţiunile având loc în contextul verificării normelor privind prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov -2, oamenii legii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei. 32 dintre ele au fost pentru nepurtarea măştii de protecţie, iar celelalte patru- pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Şi mai amintesc reprezentanţii IPJ Prahova, într-un comunicat de presă: „Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să conștientizăm riscurile la care ne expunem în cazul nerespectării normelor legale impuse, întrucât fiecare dintre noi are datoria morală de a-i proteja pe cei din jur, astfel încât să putem preveni și reduce efectele pandemiei. Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită responsabilă, să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse de autorități”.
Să dăm dovadă de responsabilitate? Să-i protejăm pe cei din jur? Să fim exemplu pentru ceilalţi?
Pentru cei mai „deştepţi” dintre prahoveni, acestea-s doar vorbe!