Președintele american Joe Biden a aprobat formal desfășurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România, a anunțat ieri CNN, potrivit Hotnews. Mai mulți oficiali au confirmat pentru CNN mutarea, afirmând că desfășurarea de trupe are scopul de a arăta susținerea aliaților din NATO față de Ucraina. Este așteptat ca Pentagonul să anunțe oficial că mii de militari americani vor fi desfășurați în poziții de avanpost din Europa. Printre trupele suplimentare se vor număra aproximativ 2.000 de militari care vor fi trimiși în Polonia și alte câteva mii în țările NATO din sud-estul Europei, printre care și România, potrivit surselor CNN. SUA au plasat deja încă de pe 24 ianuarie 8.500 de militari americani în alertă în cazul în care era nevoie de suplimentarea forțelor NATO. Statele Unite și NATO au deja zeci de mii de militari staționați în Europa care pot fi transferați în țările aliate, sursele CNN afirmând că o parte a noilor trupe ce vor ajunge pe flancul estic al alianței vor veni de aici, în timp ce o altă parte vor fi trimise din SUA. Trupele vor fi desfășurate în baza unui acord bilateral cu țările gazdă întrucât NATO nu a activat încă o forță de răspuns multinațională.